Columbia a decis efectuarea de bombardamente aeriene împotriva bandelor criminale
Columbia a decis să folosească ''întreaga forță a statului'', inclusiv bombardamente aeriene, împotriva principalelor bande criminale din țară, potrivit unor responsabili columbieni, relatează vineri AFP, preluat de AGERPRES.
Ministrul columbian al apărării, Luis Carlos Villegas, a anunțat joi adoptarea unei directive ce permite ''folosirea întregii forțe a statului, fără excepție, împotriva tuturor grupurilor armate organizate sau a grupurilor care au o capacitate ostilă importantă''.
Surse apropiate guvernului au precizat că folosirea forței statului, în baza dreptului internațional, include printre altele ''operațiuni ale unui atac aerian''.
Președintele columbian, Juan Manuel Santos, care a lansat o adevărată cruciadă împotriva bandelor înarmate, a declarat într-un interviu recent pentru AFP, că, ''dacă legislația îi permite'', va ordona bombardamente aeriene pentru a pune capăt bandelor.
Această nouă strategie intră în vigoare începând de joi împotriva celor trei principale bande criminale din Columbia: Clan Usuga, Los Pelusos și Los Puntilleros. El sunt considerate oficial drept ''grupuri armate organizate'', deoarece dispun de campamente, arme grele și uniforme.