Competențe de limbă română prin Cursurile de Limbă, Cultură și Civilizație Românească
Am avut plăcerea de a realiza un interviu în direct la Radio Românul din Spania (107,7 FM și www.radioromanul.es) cu Teodora Gabriela și Luminița Soporan, profesoare de limbă, cultură şi civilizație românească în Alcalá de Henares, Madrid, Spania.
Proiectul internaţional Limbă, cultură și civilizație românească (L.C.C.R.) este dezvoltat în cadrul unui parteneriat între Ministerul Educaţiei Naționale din România şi ministere ale educației din diferite state europene. Inițiat în urmă cu 15 ani acest proiect funcționează deja în 7 țări.
Implementarea și organizarea proiectului LCCR sunt dezvoltate de Institutul Limbii Române (ILR) în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale. Misiunile diplomatice românești colaborează cu inspectoratele școlare din Europa, susținând în permanență acest parteneriat.
Proiectul pune la dispoziție tuturor părinților o ofertă educativă atractivă pentru creșterea competențelor lingvistice și interculturale atât ale copiilor a căror limbă maternă este limba română, cât și ale copiilor de alte naționalități.
Cursurile revin în școlile publice și, noutatea absolută este faptul că s-a creat o platformă online unde pot fi contactate toate profesoarele LCCR din toate țările unde se fac aceste cursuri.
Oriunde ar fi domiciliul copilului, el poate fi înscris la profesorul dorit pe acest site și să facă toate cursurile online.
Pentru a păstra legătura cu limba, cultura și istoria României atât adulții, cât și copiii se pot înscrie pe:
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume. Radio Românul este: Aproape de Tine! Ai aplicația Radio Românul pe telefon? Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume! Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon: