Comunicat de presă – IGSU

Un ofițer al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență va conduce echipa mandatată pentru evaluarea pagubelor, coordonarea asistenței internaționale și facilitarea direcționării judicioase a ajutoarelor către zonele și segmentele prioritare ale populației afectate din Republica Haiti, în urma efectelor generate de uraganul Matthew, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Colonelul Marius DOGEANU a fost desemnat de Comisia Europeană ca șef al echipei de protecție civilă (EUCPT), în urma analizării propunerilor formulate de Statele Membre UE.
Colegul nostru va participa, în perioada 07-27 octombrie a.c., la acțiunile de facilitare a asigurării asistenței internaționale către populația afectată și în sprijinul autorității naționale de management al urgențelor din Haiti.
Procedurile specifice pentru astfel de situații prevăd ca Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgențe (ERCC) al Comisiei Europene să trimită în teren o echipă de protecție civilă (EUCPT-European Civil Protection Team), formată din reprezentanți ai Statelor Membre UE și ofițeri de legătură ai centrului, pentru evaluarea situației de la fața locului și stabilirea nevoilor urgente, astfel încât starea de normalitate la nivelul comunităților afectate să fie restabilită în cel mai scurt timp.
La data de 3 octombrie a.c., Guvernul Republicii Haiti a solicitat Organizației Națiunilor Unite și Comisiei Europene asistență internațională în vederea sprijinirii răspunsului autorităților naționale la consecințele uraganului Matthew ce a produs efecte considerabile în jumătatea de vest a țării.
Având în vedere amploarea și efectele acestei situații de urgență, în data de 05 octombrie a.c., ERCC a solicitat personal pentru constituirea Echipei de protecție civilă mandatată pentru operațiuni de evaluare a pagubelor, coordonarea asistenței internaționale și facilitarea direcționării judicioase a ajutoarelor către zonele și segmentele.
În acest moment nu se cunoaște exact numărul victimelor, însă peste un milion de persoane au fost evacuate din zona care continuă să fie afectată de efectele uraganului.
*** INFO BACKGROUND
Colonelul Marius Dogeanu este șeful Serviciului Afaceri Europene, Asistență și Relații Internaționale din IGSU și deține o experiență în domeniul protecției civile de peste 15 ani.
Calitățile profesionale și de lider ale acestuia sunt recunoscute și pe plan internațional, fiind selectat de către Comisia Europeană ca membru, respectiv șef al Echipei Europene de Protecție Civilă în cadrul unor misiuni de asistență internațională: în Iordania — 2012 (pe timpul urgenței create de fluxul masiv refugiați din Siria) și Filipine — 2013 (urmare a consecințelor catastrofale ale taifunului Hayian).
Totodată, timp de un an, acesta și-a desfășurat activitatea ca expert național detașat în cadrul Comisiei Europene / DG ECHO, unde a executat misiuni de evaluare în Sudanul de Sud.