Constanţa: Paramedicii şi salvatorii ISU de pe litoral au intervenit în această vară pentru 721 de persoane aflate în dificultate
Peste 300 de pompieri, salvatori, paramedici şi scafandri, aflaţi la datorie cu tehnica din dotare, zilnic, în staţiunile de pe litoral, au acordat asistenţă pe litoral, în acest sezon estival, la 721 de persoane aflate în dificultate, informează un comunicat transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, preluat de AGERPRES.
Potrivit sursei citate, în perioada 1 iulie-15 septembrie, de la operaţionalizarea punctelor de prim ajutor de pe litoral, pompierii au desfăşurat misiuni în urma cărora 721 de persoane, aflate în dificultate, au fost asistate medical, cele mai multe cazuri fiind înregistrate pe plaja din Eforie Nord (216 cazuri), Costineşti (167 persoane), Jupiter (131 persoane), Vama Veche (104 persoane), Mamaia (78) şi Corbu (25 persoane).
De la începutul sezonului estival şi până în prezent, 74 persoane au fost salvate de la înec, dintre care 64 din mare şi altele 10 din lacuri. Totodată, echipajele ambulanţelor SMURD, care au deservit cele opt puncte de prim ajutor de pe plajele din: Corbu, Mamaia Nord-Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Jupiter şi Vama Veche, au asistat medical 1.042 persoane, dintre care 636 au necesitat transportul la spital, iar salvatorii de pe şenilate au desfăşurat 95 de misiuni de transport pentru persoane cu diferite afecţiuni medicale, se arată în comunicatul de presă al ISU Dobrogea.
De asemenea, în perioada 14 iunie-14 septembrie, inspectorii de prevenire au derulat 610 de controale la unităţi de turism şi agrement, în urma cărora au fost aplicate 3.515 sancţiuni dintre care 673 de amenzi, în cuantum de 1.608.700 lei şi 2.842 avertismente.
Pentru creşterea gradului de siguranţă, în zonele intens circulate din judeţul Constanţa au fost operaţionalizate 24 puncte de lucru temporare (11 puncte de stingere a incendiilor, opt puncte de prim ajutor, dotate cu corturi, ambulanţe, şenilate şi motociclete SMURD şi cinci puncte de salvare acvatică în Portul Tomis, Portul Bellona, Marina Mangalia, Lacul Siutghiol şi Lacul Techirghiol).