Dezbatere prezidențială în Franța: Macron, considerat “mai convingător” decât Le Pen (sondaj)
Candidatul centrist Emmanuel Macron a fost considerat "mai convingător" decât candidata extremei drepte, Marine Le Pen, în duelul televizat de miercuri, cu patru zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Franța, relevă un sondaj de opinie realizat prin telefon la finalul dezbaterii și citat de Reuters și EFE, preluat de AGERPRES.
Aproximativ 63% dintre persoanele chestionate în sondajul Elabe, pentru BFM TV, l-au considerat pe pro-europeanul și fost ministru al economiei "mai convingător" decât lidera Frontului Național.
Macron a fost preferat de 95% dintre cei care l-au votat în primul tur, în timp ce la Marine Le Pen procentul a fost de 85% din cei care au susținut-o.
Două treimi din cei care l-au votat în primul tur, din 23 aprilie, pe Jean-Luc Mélenchon, reprezentantul stângii radicale, l-au apreciat mai convingător pe Emmanuel Macron, iar un procent de 58% dintre cei care l-au susținut pe conservatorul Francois Fillon au fost de aceeași părere.