Din 7 iunie, Spania va lăsa să intre pe teritoriul său ”toate persoanele vaccinate” din lumea întreagă

Spania, a doua destinaţie turistică mondială înaintea pandemiei, va lăsa să intre pe teritoriul său, începând din 7 iunie, "toate persoanele vaccinate" oricare ar fi ţara lor de origine, a anunţat vineri şeful guvernului Pedro Sanchez, citat de AFP, preluat de AGERPRES.
"Începând din 7 iunie, toate persoanele vaccinate şi familiile lor vor fi binevenite în ţara noastră, Spania, indiferent de ţara lor de origine", a declarat Sanchez în cursul unei alocuţiuni în cadrul Salonului internaţional al turismului Fitur.
Britanicii, care asigură în timpuri normale primul contingent de turişti în Spania, vor fi la rândul lor autorizaţi să vină liber începând de luni, în timp ce doar călătoriile considerate "esenţiale" le erau permise până în prezent, a indicat Sanchez.
Ei vor putea să o facă "fără restricţii şi fără exigenţe sanitare" şi "nu vor trebui să se supună controalelor sanitare", a adăugat el, fără a preciza dacă aceasta înseamnă că turiştii britanici nu vor trebui să prezinte un test PCR negativ la sosirea lor în Spania, aşa cum este cazul pentru toţi călătorii care sosesc în această ţară.
Totuşi, Spania face parte pentru moment în continuare dintre ţările considerate de risc de Londra, care cere cetăţenilor britanici să efectueze o carantină la revenirea în ţară, precum şi un test PCR.
Această ridicare a restricţiilor vizează în total zece ţări din afara Uniunii Europene ai căror rezidenţi nu aveau dreptul până în prezent să vină în Spania decât pentru călătorii esenţiale, precum Australia, Noua Zeelandă, Israel, China şi Japonia.
Spania, care era a doua destinaţie turistică în lume după Franţa înaintea pandemiei de COVID-19, speră să atragă în 2021 circa 45 milioane de turişti străini, jumătate decât erau înaintea pandemiei.
Britanicii reprezentau înaintea pandemiei primul contingent de vizitatori străini, cu 18 milioane de turişti în 2019.
Revenirea lor pe plajele de pe Costa del Sol, între altele, este crucială pentru Spania, care obţinea din turism 14% din PIB-ul său înaintea pandemiei.
Intrările rezidenţilor din ţările Uniunii Europene nu au fost niciodată limitate, dar aceşti vizitatori trebuie să prezinte un test PCR negativ.
Sursa: www.agerpres.ro