VIDEO Divorțul dintre Johnny Depp și Amber Heard a fost finalizat

Divorțul dintre Johnny Depp și Amber Heard a fost finalizat de către un judecător din Statele Unite, a informat presa locală, relatează DPA și Reuters, preluat de AGERPRES.
Depp trebuie să-i plătească lui Heard șapte milioane de dolari ca parte a divorțului, a relatat ETOnline, citând documente judiciare.
Actrița a declarat anterior că va dona banii în scopuri de caritate. Banii vor fi împărțiți între Spitalul de Copii din Los Angeles, unde actrița face voluntariat de zece ani, și proiectele destinate femeilor care au fost victime ale violenței conjugale, desfășurate de American Civil Liberties Union.

Heard, 30 de ani, a intentat divorț în luna mai, după 15 luni de căsătorie. În aceeași lună, actrița a obținut un ordin de restricție împotriva lui Depp, după ce a declarat instanței că actorul a atacat-o de mai multe ori. Avocații lui Depp au respins însă acuzația de abuz și au sugerat că actrița a fost motivată de bani.
Cei doi actori americani, care nu au copii împreună, s-au cunoscut pe platourile de filmare la ''The Rum Diary'' (Jurnalul unui iubitor de rom) în 2011 și s-au căsătorit la începutul anului 2015, în Los Angeles. În același an s-au aflat în centrul unui scandal care a fascinat Australia mai multe luni, după ce au fost reținuți pentru introducerea ilegală a celor doi câini ai cuplului pe teritoriul australian.
După divorț, cei doi câini rămân în custodia lui Amber Heard.