Firea: Transferul persoanelor de peste 65 de ani în carantină, imposibil din punct de vedere practic
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, precizează că o trecere în carantină a tuturor persoanelor de peste 65 de ani din Capitală ar fi fost imposibilă din punct de vedere practic.
"În Capitală sunt 483.000 de persoane peste 65 de ani cu buletin de Bucureşti. Alte câteva zeci de mii cu acte de identitate în alte judeţe ale ţării. Bunicii care îşi cresc nepoţii bucureşteni, de regulă. În Capitală sunt aproximativ 20.000 de locuri de cazare în 114 hoteluri. Şi din acest punct de vedere, al imposibilităţii practice, nu aş fi avut cum să fiu de acord cu scoaterea bucureştenilor de peste 65 de ani din propriul cămin şi transferul acestora în carantină, la hotel. Acesta este doar un motiv tehnic. Dar cel mai important este cel uman şi de confort psihic", a scris edilul general pe Facebook, citat de AGERPRES.
Ea a apreciat că, printr-o igienă personală atentă, renunţarea la vizite şi socializări, ieşiri scurte doar pentru cumpărături, protecţie (mască, mănuşi) şi păstrarea distanţei sociale se pot obţine aceleaşi rezultate ca în carantină.
"Ştim bine că şi carantina presupune riscurile sale. Practic, sută la sută nu este nimeni şi nicăieri ferit complet de contaminare. Nu ne putem ascunde toţi în medii sterilizate", a mai scris Firea.
Ea a adăugat că nu a fost consultată şi nici informată în legătură cu o astfel de măsură şi că face aceste precizări ca urmare a mesajelor numeroase pe care le-a primit în ultimele două zile pe acest subiect. În acest sens, Firea a recomandat mai multă atenţie la informaţiile cu impact social, deoarece "stresul, anxietatea, spaima sunt la fel de periculoase" ca un virus fără vaccin.
"Văd o singura cale pentru a ieşi teferi din acest război de tip nou: testare extinsă alături de măsuri de igienă personală şi comunitară, protecţia cadrelor medicale, dotarea spitalelor şi pregătirea treptată, precaută, din iunie, pentru revenirea la normalitate", a mai scris Firea.
"Am avut chiar în aceste zile un contraexemplu de 'cum nu', de la un institut, de altfel, bine cotat. A apărut o documentaţie care venea să explice ce trebuie făcut. Aşa nu se poate. Nu poate fiecare institut, oricât de bine ar fi cotat, să vină cu un plan propriu pe masă şi să spună - 'aşa se va întâmpla'", a spus Iohannis.