Formația Bros, celebră în anii ’80-’90, se va reuni în 2017 și va susține un concert pe O2 Arena

Bros, formația care a făcut furori în anii '80-'90, a anunțat miercuri că se va întoarce pe scena muzicală în 2017, iar evenimentul este considerat deja ''cea mai mare reuniune din muzica pop'', informează The Guardian, preluat de AGERPRES.
Matt și Luke Goss au declarat că vor reforma grupul pentru un concert susținut la 19 august, pe O2 Arena, cu prilejul împlinirii a 28 de ani de la ultimul lor show, de pe Wembley, din 1989.
Trupa Bros a rămas celebră în special pentru hit-ul ''When Will I Be Famous?'' și pentru că a inspirat un val de tineri să poarte capace de sticle pe încălțăminte. Aceasta s-a destrămat în 1992.
Într-o perioadă în care sunt la modă reînființările trupelor de pop, grupul se va întoarce pe scena muzicală în luna august a anului viitor, însă fără cel de-al treilea membru, Craig Logan, informează The Guardian. Poreclit Ken, cel de-al treilea membru al trupei, deseori trecut cu vederea de opinia publică, a părăsit formația Bros în 1989 și i-a dat în judecată pe cei doi gemeni pentru presupuse drepturi neplătite.
După destrămarea Bros, Matt a continuat să activeze în industria muzicală, în cadrul unor proiecte solo, iar Luke s-a orientat către o carieră în domeniul actoriei.
Biletele pentru concertul din 2017 vor fi puse în vânzare la 7 octombrie, mai anunță sursa citată.