Grecia acceptă noi măsuri de austeritate

Grecia a făcut un pas crucial către primirea unui nou împrumut extern, după ce Parlamentul de la Atena a aprobat, ieri, o a doua serie de reforme
Adoptarea acestor măsuri face ca negocierile pentru primirea a 86 de miliarde de euro din partea UE să poată începe în cursul zilei de azi. În pachetul de măsuri cerut de creditorii externi se află schimbări în sistemul bancar elen și o reformă majoră a sistemulu judiciar.
Mii de oameni au protestat în fața Parlamentului, în timpul dezbaterii proiectului, manifestația devenind violentă după ce oamenii au aruncat cu cocktailuri Molotov în polițiști.
Au existat temeri privind o revoltă împotriva premierului Alexis Tsipras în rândul deputaților din partidul său, Syriza, dar până la urmă acesta a primit sprijinul de care avea nevoie.
Reformele au fost aprobate cu 230 de voturi pentru, 63 împotrivă și 5 abțineri. Printre cei care au votat contra măsurilor de austeritate s-au numărat și 31 de membri ai partidului de guvernământ, dar numărul celor nemulțumiți nu a fost la fel de mare ca la votul de săptămâna trecută.
Rebel fără cauză
Fostul ministru de Finanțe Yanis Varoufakis, unul dintre „rebelii” de la primul vot, s-a râzgândit între timp și a votat acum alături de guvern. El a explicat că i se pare important să se păstreze unitatea Executivului, chiar dacă el consideră că programul creat de creditori va eșua.
Înainte de vot, Tsipras a ținut să sublinieze că nu este fericit că trebuie să ia astfel de măsuri, impuse de către creditori, dar a ales un „compromis dificil” pentru a evita „planurile extreme ale celor mai extremiste cercuri din Europa”, referindu-se la ieșirea țării din zona euro.
Oficialii greci speră ca până în 20 august să finalizeze negocierile pentru un nou program de ajutor cu FMI şi UE.