Grecia: Lista definitivă de reforme trimisă la Bruxelles marți dimineață

Lista definitivă de reforme propuse Greciei de creditorii ei va fi trimisă la Bruxelles marți dimineață și va include un pachet de cheltuieli sociale și măsuri structurale, a anunțat luni o sursă guvernamentală greacă, citată de AFP.
"Lista de reforme va fi trimisă mâine dimineață miniștrilor de finanțe ai Eurogrupului", a declarat această sursă, în timp ce Atena trebuia inițial să-și trimită foaia de parcurs până luni la miezul nopții la Bruxelles, iar examinarea propunerilor de reformă a continuat pe tot parcursul zilei între guvernul lui Alexis Tsipras și zona euro.
Această întârziere minoră nu va împiedica desfășurarea unei conferințe telefonice marți după-amiază între miniștrii de finanțe ai Eurogrupului pentru a examina detaliile propunerilor grecești de care depinde validarea prelungirii ajutorului financiar al țării, potrivit acestei surse guvernamentale.
Lista va cuprinde toate promisiunile electorale ale stângii radicale SYRIZA privind măsurile sociale de urgență pentru a-i ajuta pe cei mai vulnerabili, a precizat aceeași sursă, fără să cifreze costul.
Printre măsurile anunțate figurează mai ales furnizarea de electricitate gratuită pentru 300.000 de familii nevoiașe, acces gratuit la serviciile de sănătate, distribuția de cupoane de ajutor alimentar și de transport pentru cei mai săraci precum și un sprijin financiar specific pentru pensionari cu pensii mici.