Grecia: Tsipras “nu renunță la bastionul” guvernării
Prim-ministrul grec Alexis Tsipras s-a declarat miercuri seară determinat "să nu renunțe la bastionul" guvernării și să continue "lupta" pentru ameliorarea condițiilor planului de ajutor convenit cu creditorii în care, a repetat el, "nu crede", notează France Presse.
"Prezența stângii în guvern este un bastion de apărare a intereselor poporului și nu se pune problema că voi renunța la acest bastion în mod voluntar", a declarat prim-ministrul, în timp ce se întrevăd vremuri grele pentru majoritatea sa parlamentară și guvern după dezertarea mai multor membri care se opun acordului convenit cu creditorii.
"Nu vom fi niște lași și vom continua luptele pe care le avem în fața noastră", a adăugat prim-ministrul în fața parlamentarilor chemați să voteze un al doilea pachet de măsuri cerute de UE și FMI.
Votul asupra unei reforme a codului justiției civile în special, prevăzut în noaptea de miercuri spre joi, este al doilea cerut în procedură de urgență de guvernul grec radical de stânga, la o săptămână după un prim pachet de măsuri de austeritate, dintre care o creștere puternică a TVA.
Dar după aceste voturi, "trebuie să luptăm din nou pentru a negocia" finalizarea cu europenii și FMI a unui al treilea plan de ajutor de aproximativ 80 miliarde de euro, a precizat el. Atena și Bruxellesul caută să ajungă la o formă oficială a acordului până la jumătatea lunii august.
"Am fost forțați la un compromis dificil... Am fost la limitele economiei noastre și sistemului nostru bancar și la limitele Europei unde domină forțele conservatoare obsedate de austeritate", a denunțat Alexis Tsipras la tribună, repetând că guvernul său va aplica un acord "în care noi nu credem".
Dar "vom folosi toate posibilitățile de alianță din Europa și diviziunile pentru a ameliora textul final al acordului", a promis el.