Harghita: Aproximativ o mie de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc participă la cursuri de resuscitare
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc derulează, din această lună, un curs de resuscitare de anvergură, la care va participa tot personalul sanitar din instituţie, respectiv aproximativ o mie de angajaţi.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în unitatea sanitară au mai fost organizate cursuri de resuscitare, pe secţii, dar niciodată un curs atât de amplu, în cadrul căruia vor fi controlate şi genţile de urgenţă şi defibrilatoarele cu care sunt dotate secţiile.
Coordonatorul cursului, medicul şef al Unităţii de Primiri Urgenţe a spitalului, dr. Kacsó Jolán, consideră că este extrem de important ca personalul să ştie ce are de făcut şi să intervină rapid şi organizat.
"Poate să se întâmple pe fiecare secţie a spitalului ca un pacient să intre în stop cardiorespirator. Pentru o resuscitare reuşită, diagnosticul trebuie recunoscut rapid de către personal. Este importantă exersarea, ca membrii echipei să ştie ce au de făcut şi bineînţeles munca în echipă, ezitarea sau dezorganizarea costă minute preţioase. Dacă în cazul unui stop cardiorespirator resuscitarea şi defibrilarea se începe în primele 3-5 minute, atunci şansele de supravieţuire ale pacientului sunt între 49-70%. Cu fiecare minut de întârziere această şansă scade cu 12%", a explicat dr. Kacsó Jolán, coordonatorul cursului, medicul şef al Unităţii de Primiri Urgenţe a spitalului, citată în comunicatul de presă.
Sursa menţionată a mai precizat că aceste cursurile de resuscitare au început în februarie şi sunt organizate din două în două săptămâni pentru câte o secţie a a spitalului, la care participă medici, asistenţi şi infirmieri.
Pe lângă repetarea noţiunilor teoretice, în cadrul cursurilor se face şi pregătire practică, participanţii putând să exerseze tehnicile de resuscitare pe manechine.