Hunedoara: Exercițiu complex pentru salvarea victimelor, în stațiunea Straja

Un exercițiu complex, care a prevăzut salvarea unor victime din mai multe situații care ar putea să apară în zona montană a județului Hunedoara, a avut loc marți în stațiunea Straja, din Masivul Vâlcan, în cadrul operațiunilor fiind implicați jandarmi montani, salvamontiști, polițiști, pompieri militari, dar și operatori ai instalațiilor de transport pe cablu, informează AGERPRES.
Este pentru prima dată când în Straja se organizează un astfel de exercițiu complex, în care sunt angrenate toate forțele care acționează în caz de nevoie în mediul montan.
"A fost un exercițiu care și-a atins scopul. Exercițiul a fost o simulare în condiții cât mai aproape de situația reală, iar in acest context, interoperabilitatea dintre instituțiile implicate a funcționat la parametri optimi. După acest exercițiu s-a concluzionat că, la încheierea sezonului de schi, este necesară efectuarea unei analize a activității de intervenție în domeniul schiabil, pe tipuri de risc. Pe viitor, vom încerca să promovăm exerciții similare și în alte domenii de interes", a declarat subprefectul județului Hunedoara, Tiberiu Fabius Kiszely, potrivit unui comunicat al Centrului Județean de Comunicare și Informare Publică remis AGERPRES.
În cadrul exercițiului au fost luate în considerare trei scenarii desprinse din acțiunile reale de salvare ce au avut loc în ultima perioadă în zonele montane ale județului.
Astfel, echipele de salvatori au acționat pentru acordarea primului ajutor și transportul unui accidentat pe o pârtie de schi, au intervenit pentru căutarea unei persoane rătăcite pe munte și au prezentat modul în care se face salvarea unor turiști rămași blocați pe o instalație de transport pe cablu.
Un exercițiu similar va avea loc miercuri în stațiunea montană Parâng, începând cu ora 11,00, în zona rampei de coborâre a telescaunului nou.
Turiștii care doresc să ajungă în stațiunea Parâng vor putea urca doar cu telescaunul vechi, cel nou urmând să fie folosit pentru desfășurarea exercițiului de salvare.
Foto: AGERPRES