Incident dezinsecţie – subprefectul de Timiş: 40 de persoane mai sunt internate

Subprefectul judeţului Timiş, Daniel Cristian Franţescu, a informat, joi, că 40 de persoane mai sunt internate în spital, în urma dezinsecţiei cu produse chimice toxice făcută la Timişoara, informeazã AGERPRES.
"În acest moment mai avem internate în spital 40 de persoane, 29 de copii şi 11 adulţi. În ceea ce priveşte celelalte măsuri întreprinse în orele care urmează, la faţa locului au loc mai multe verificări ale imobilelor pentru ca ele să poată fi date în folosinţă", a spus Franţescu, la videoconferinţa cu prefecţii organizată de ministerul de Interne, Marcel Vela.
Întrebat de Vela despre pompieri şi poliţişti care au intervenit în acest caz şi care ar fi reclamat că nu se simt bine, subprefectul de Timiş a răspuns că nu are informaţii în acest sens.
"Nu am confirmată această informaţie. Ei sunt într-adevăr internaţi în mod preventiv la spital pentru un screening, dar nu am informaţia că ar avea probleme de sănătate", a precizat Franţescu.
El a propus ministrului ca pentru viitor să fie constituit un fond la dispoziţie, care să poată fi accesat rapid şi să fie folosit în astfel de cazuri pentru asigurarea cazării şi hranei celor afectaţi.