International Opera Awards: Teatrul Regal din Madrid, cea mai bună companie de operă din lume
Teatrul Regal din Madrid a fost recompensat la gala International Opera Awards, desfăşurată online luni seară la Londra, cu premiul pentru cea mai bună companie de operă din lume, relatează EFE, preluat de AGERPRES.
Reputatul teatru madrilen a obţinut cel mai important trofeu al serii la International Opera Awards, considerate Oscarurile muzicii lirice, în această gală la care a fost nominalizat la trei categorii: cea mai bună orchestră a unui teatru de operă, cea mai bună premieră absolută şi cea mai bună înregistrare muzicală.
La categoria cel mai bun solist liric, International Opera Awards l-au recompensat anul acesta pe tenorul mexican Javier Camarena.
Javier Camarena a dorit să dedice acest prestigios premiu întregii comunităţi artistice, pentru a demonstra "că muzica şi arta sunt esenţiale pentru fiinţa umană" şi a ţinut să celebreze acest premiu interpretând o versiune mexicană a cântecului "Malagueńa".
La rândul său, soprana norvegiană Lise Davidsen a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună solistă de operă la categoria feminină.
Tenorul basc Xabier Anduaga, în vârstă de 25 de ani, a primit premiul International Opera World pentru cel mai bun tânăr solist, un premiu pentru care el a mulţumit într-o scurtă înregistrare video în care şi-a exprimat recunoştinţa faţă de această distincţie.
Alături de el, mezzosoprana rusă Vasilisa Berzhanskaya a fost recompensată cu acelaşi premiu la categoria feminină.
La primirea celui mai important premiu al serii, Joan Matabosch, directorul artistic al Teatrului Regal, a dorit să mulţumească în numele întregii echipe madrilene, cu o menţiune specială pentru autorităţile naţionale şi cele locale "pentru a fi sprijinit arta de-a lungul anilor".
"Nu ne putem întâlni şi nici călători, dar putem în schimb celebra aceste premii", a precizat el.
În cadrul ceremoniei virtuale de luni seară a fost prezentat un video cu Teatrul Regal din Madrid şi cu măsurile stricte de securitate şi igienă în timpul pandemiei de COVID-19, care au fost calificate de prezentatorul galei, Petroc Trelawny, drept "o dovadă că spectacolul poate şi trebuie să continue, cu sau fără pandemie".