Primul ascensor a fost construit în perioada lui Ludovic al XV-lea, la Versailles, în 1743, special pentru rege. El a fost instalat în exteriorul clădirii, într-o curte interioară mică și îi permitea monarhului să se urce în apartamentul său, scrie Agerpres.
Până la inventarea ascensorului de persoane, accesul la etajele superioare ale unei clădiri sau în alte locuri mai înalte era o acţiune de-a dreptul hazardată. De-a lungul timpului s-au inventat tot felul de mecanisme rudimentare care să facă posibilă, de exemplu, deplasarea persoanelor sau a altor obiecte grele, la înălţimi, precum cele la care se aflau mănăstirile clădite pe vârfuri de stâncă sau în cazul lucrătorilor din exploatările miniere. Chiar dacă lifturile primitive erau acţionate manual, sau cu ajutorul animalelor de tracţiune, aceste dispozitive sunt prezente în istorie încă din secolul al III-lea i.Hr. La vremea respectivă, Ctesibios, un inventator genial al Antichităţii greceşti, a imaginat, la Alexandria, mare centru comercial şi cultural, un fel de ascensor, care funcţiona cu ajutorul apei sub presiune. Aproximativ în aceeaşi perioada, Vitruviu, arhitect român, descrie un mecanism asemănător, acţionat de un troliu, al cărui inventator era Arhimede. Lifturile moderne, aşa cum le ştim astăzi, sunt rezultatul firesc al căutărilor şi al variantelor concepute în secolul al XIX-lea. Un precursor al liftului modern era utilizat în Marea Britanie, încă din anul 1835. Acesta folosea pentru ridicare o funie groasă, trecută printr-un scripete, către o contragreutate.
În Statele Unite ale Americii liftul a apărut în jurul anului 1850
Aici, liftul era folosit pentru transportul persoanelor între două etaje ale unei clădiri din New York. În 1853, în cadrul expoziţiei “Crystal Palace”, din acelaşi oraş, inventatorul american Elisha Otis expune, pentru prima dată, un lift prevăzut cu un buton de siguranţă, necesar opririi cutiei liftului, în cazul în care cureaua de tracţiune s-ar fi rupt. Demonstraţia a fost făcută în faţă unui numeros public din New York, Otis însuşi suindu-se în liftul impresionant prin dimensiuni, iar când asistentul sau a tăiat unicul cablu de susţinere, ascensorul s-a autoblocat, spre emoţia şi admiraţia celor prezenţi. Drumul spre lifturile destinate zgârie-norilor era deschis. În anul 1859, este instalat primul lift cu ridicare şi coborâre pe verticală, în cadrul unui hotel de pe Fifth Avenue. Pistonul a fost înlocuit cu unul relativ scurt, care se deplasa într-un cilindru, vertical sau orizontal, lungimea efectivă a cursei pistonului fiind crescută printr-un sistem de scripeţi şi cabluri. Datorită mişcării mult mai fine şi a eficienţei crescute a acestui ascensor de persoane cu ridicare hidraulică, el a înlocuit, treptat, vechile lifturi, care erau ridicate cu ajutorul unei curele prinse de tamburul rotativ.
Lifturile electrice
Motorul electric a fost introdus în procesul de fabricare a liftului începând cu anul 1880, de către inventatorul de origine germană Werner von Siemens. Un lift electric a fost construit în Baltimore, Maryland, în 1887, acesta fiind acţionat de un motor electric care învârtea un cilindru rotitor, pe care era înfăşurată frânghia de ridicare. În următorii ani, lifturile electrice au ajuns să fie folosite în majoritatea clădirilor, excepţie făcând cele foarte înalte. Iniţial, erau folosite motoare cu o singură viteză, dar, pentru că s-a observat necesitatea unei a două viteze, mai lente, pentru momentul coborârii pasagerilor, au fost instalate motoare mai mici, auxiliare, cu voltaje care variau în funcţie de viteză dorită. Treptat, motoarele auxiliare au fostînlocuite şi ele, în cazulascensorului de persoane, cu electromagneti, care controlau diferenţele de viteze. În 1878, Charles Otis, fiul celui care a inventat primul buton de siguranţă, introduce un mecanism similar.
