Ioana Băsescu, sub control judiciar; este acuzată de instigare la abuz în serviciu și spălare de bani

Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, este urmărită penal, sub control judiciar, de Direcția Națională Anticorupție, într-un dosar în care este acuzată de instigare la abuz în serviciu și spălare de bani, informează AGERPRES.
DNA: Ioana Băsescu și concubinul — în Cuba cu bani obținuți nelegal pentru campania prezidențială
Potrivit unui comunicat al DNA, faptele au legătură cu plăți nelegale pentru campania prezidențială din anul 2009.
În același dosar, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de fostul ministru Elena Udrea, sub aspectul săvârșirii a cinci infracțiuni de spălare de bani; Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, și Victor Tarhon, la data faptei președintele Consiliului Județean Tulcea, acuzat de luare de mită.
De asemenea, în această speță sunt urmăriți penal Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul, și omul de afaceri Giovanni-Mario Francesco, pentru evaziune fiscală și spălare de bani.
Procurorii anticorupție spun că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani despre care există suspiciunea că au provenit din săvârșirea unor infracțiuni și care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campanie.
Astfel, în decembrie 2009, Ioana Băsescu, fiica președintelui României în funcție la acel moment, i-a cerut inculpatului Silviu Ioan Wagner, director general al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, să achite o factură fiscală despre care a spus că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidențiale care se desfășurase în toamna aceluiași an.
"În baza acestei solicitări, la data de 30 decembrie 2009, societatea reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan a încheiat un contract fictiv de prestări servicii cu o anumită firmă, în valoare de 419.000 lei, prețul menționat în cuprinsul contractului fiind indicat de inculpata Băsescu Ioana care a și intermediat încheierea tranzacției. În baza acestui contract, la data de 16 februarie 2010 s-a realizat plata sumei de 119.000 lei, diferența de 300.000 lei nemaifiind virată din dispoziția inculpatului Wagner Silviu Ioan, ca urmare a faptului că nu a primit niciun document justificativ pentru suma achitată în avans", arată DNA.
Procurorii precizează că serviciile respective nu au fost prestate, societatea reprezentată de Wagner neavând nevoie reală de publicitate.
"La data de 19 februarie 2010 (la două zile de la încasarea banilor), firma respectivă a virat suma de 100.000 lei către o societate administrată de inculpatul Francesco Giovanni — Mario, care era în acea perioadă concubinul Ioanei Băsescu. Între cele două societăți nu au existat în realitate niciun fel de operațiuni comerciale, iar prin transferul bancar s-a urmărit exclusiv ascunderea originii infracționale a banilor proveniți din prejudicierea societății de stat reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan", explică procurorii.
Totodată, la data de 1 iulie 2009, Giovanni — Mario Francesco, acționând în calitate de administrator și unic asociat al unei firme, a încheiat un contract de prestări servicii cu o societate media, având ca obiect lansarea a două posturi de televiziune cu tematică muzicală și punerea la dispoziție de echipamente și aparatură audio-video.
Conform contractului, în schimbul acestor servicii, societatea administrată de inculpat a încasat de la firma respectivă suma totală de 2.500.000 lei.
"Veniturile și taxa pe valoarea adăugată colectată în maniera de mai sus nu se regăsesc în declarațiile fiscale, iar impozitele corespunzătoare nu au fost plătite către bugetul de stat. Astfel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 735.098 lei (TVA în cuantum de 399.160 lei și impozit pe profit în cuantum de 335.938 lei)", se arată în comunicat.
Procurorii anticorupție spun că, la instigarea Ioanei Băsescu, suma astfel obținută a fost folosită de Giovanni — Mario Francesco pentru plata unor servicii prestate în campania electorală desfășurată în cursul anului 2009 pentru alegerea președintelui.
Transferurile bancare către firmele care au prestat serviciile au fost justificate prin contracte fictive care aveau ca unic scop ascunderea provenienței infracționale a banilor, mai spun anchetatorii.
De asemenea, în perioada octombrie — noiembrie 2009, Nastasia a contactat, în calitate de secretar general al MDRT, un om de afaceri (martor în cauză), reprezentant al unei firme care avea încheiate cu autorități locale contracte în valoare peste 20 de milioane de euro finanțate de minister și i-a cerut acestuia suma de 900.000 de lei pentru a nu avea probleme pe viitor cu finanțarea și plata contractelor pe care le avea în derulare, indicându-i și numele societății către care urma să se facă plata.
"În perioada 27 noiembrie — 21 decembrie 2009, la insistențele secretarului general, omul de afaceri a virat firmei respective, în două tranșe, suma de 918.864 lei, în baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deși societățile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie națională de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale. În realitate, suma de bani a fost folosită pentru plata unor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală a unuia dintre candidați", se arată în comunicatul DNA.
Tot în acest fel a procedat și Victor Tarhon, care, în calitate de președinte al Consiliului Județean Tulcea, a cerut unui om de afaceri (martor în cauză), în același scop, suma de 700.000 lei.
"Societatea omului de afaceri încheiase anterior cu Consiliul Județean Tulcea un contract finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului cu o valoare de 50 milioane lei. Astfel, în perioada 26 octombrie — 23 noiembrie 2009, societatea omului de afaceri a virat în conturile a 4 firme, în baza unor contracte fictive de consultanță și servicii de publicitate, suma totală de 691.029,63 lei. Nici de această dată, serviciile respective nu au fost realizate în realitate, iar sumele de bani au fost folosite pentru plata unor servicii prestate în timpul campaniei electorale desfășurate în favoarea aceluiași candidat", explică procurorii.