Iohannis – întâlnire cu premierul emiratez; România şi EAU – cooperare în domeniile dezvoltării durabile şi educaţiei pentru mediu
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Emiratele Arabe Unite, convorbiri cu şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, vicepreşedinte şi prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite, conducătorul Emiratului Dubai, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume. Radio Românul este: Aproape de Tine! Ai aplicația Radio Românul pe telefon? Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume! Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Iohannis a reconfirmat şi cu această ocazie importanţa şi nivelul foarte bun al relaţiilor bilaterale cu Emiratele Arabe Unite, evidenţiind soliditatea dialogului politic şi intensificarea recentă a cooperării economice şi sectoriale. În acest sens, şeful statului a subliniat obiectivul consolidării acestei tendinţe pozitive a relaţiilor bilaterale în numeroase sectoare de interes strategic pentru ambele ţări, susţinută şi prin documentele semnate cu ocazia vizitei.
Cei doi înalţi demnitari au trecut în revistă domeniile de interes prioritar pentru cele două ţări, respectiv energie, inclusiv sursele regenerabile, educaţie, agricultură, infrastructură de transport, conectivitate digitală, protecţie civilă şi securitate cibernetică.
Preşedintele României a prezentat Iniţiativa celor Trei Mări şi a menţionat că va găzdui, în acest an, la Bucureşti, Summitul acestei Iniţiative, invitând companiile din Dubai la Forumul de Afaceri care va fi organizat cu această ocazie.
Oficialul emiratez a exprimat apreciere faţă de relaţiile foarte bune dintre cele două ţări, din perspectiva dialogului politico-diplomatic şi sectorial, precum şi a contactelor mediului de afaceri şi interumane.
De asemenea, acesta a arătat interesul de a contribui la consolidarea acestora.
Preşedintele Klaus Iohannis l-a felicitat pe vicepreşedintele şi prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite pentru iniţiativa de a organiza COP28, conferinţa ONU pe tema schimbărilor climatice, şi pentru interesul arătat cu privire la problemele legate de sustenabilitate.
În acest context, Mohammed bin Rashid Al Maktoum şi-a exprimat aprecierea privind biodiversitatea şi, respectiv, rezervele de apă ale ţării noastre.
Cei doi înalţi oficiali au convenit că România şi Emiratele Arabe Unite vor coopera în domeniile dezvoltării durabile şi educaţiei pentru mediu.
Preşedintele Klaus Iohannis încheie marţi vizita oficială în Emiratele Arabe Unite. Integral pe www.agerpres.ro