IPJ Ilfov: 17.000 de produse de parfumerie şi cosmetice, posibil contrafăcute, confiscate de poliţişti
Poliţiştii ilfoveni au depistat 17.000 de produse de parfumerie şi cosmetice, în valoare de 1,5 milioane de lei, susceptibile a fi contrafăcute, în urma verificărilor într-un dosar de urmărire penală.
"La data de 14 februarie, poliţiştii ilfoveni au acţionat, în baza unor informaţii proprii, în complexul comercial din sectorul 2 Bucureşti, unde au depistat un depozit cu punct de vânzare în care trei persoane deţineau, în vederea comercializării, peste 17.000 de produse de parfumerie şi cosmetice, susceptibile de a fi contrafăcute, reprezentând mărci cunoscute", informează un comunicat al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Ilfov, transmis vineri AGERPRES.
Bunurile au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii situaţiei de fapt şi de drept, valoarea estimată a acestora fiind de aproximativ 1,5 milioane de lei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar faţă de persoanele identificate a fost dispusă măsura efectuării în continuare a urmăririi penale, sub aspectul comiterii infracţiunii de "punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată".
Potrivit anchetatorilor, persoanele bănuite ar fi comercializat pe raza judeţului Ilfov şi a municipiului Bucureşti produse de parfumerie şi cosmetice purtând denumirile unor mărci celebre, produse susceptibile a fi contrafăcute şi comercializate fără acordul titularilor de mărci.
Cercetările vor fi continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.