Iranul trebuie să se abţină de la ‘noi violenţe şi provocări’, afirmă Jens Stoltenberg
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a făcut apel luni la Iran să se abţină de la "noi violenţe şi provocări", la finalul unei reuniuni extraordinare a ambasadorilor Alianţei Nord-Atlantice pe tema crizei dintre Washington şi Teheran, relatează AFP, DPA şi Reuters, preluat de AGERPRES.
"La reuniunea noastră de astăzi, aliaţii au lansat apeluri la reţinere şi detensionare. Un nou conflict nu ar fi în interesul nimănui, deci Iranul trebuie să se abţină de la noi violenţe şi provocări", a spus presei secretarul general al NATO.
Cu prilejul acestei reuniuni a ambasadorilor celor 29 de ţări membre NATO, responsabilii americani şi-au informat partenerii privind operaţiunea în cursul căreia generalul iranian Qassem Soleimani a fost ucis în Irak.
Soleimani, arhitect al strategiei iraniene în regiune, a fost ucis pe 3 ianuarie într-un atac american cu dronă în apropiere de aeroportul internaţional din Bagdad.
Şeful NATO a subliniat că este vorba despre "o decizie a SUA, nu a coaliţiei sau a NATO".
"Însă toţi aliaţii sunt îngrijoraţi de activităţile destabilizatoare ale Iranului în regiunea Orientului Mijlociu", a adăugat el. "Am asistat recent la o escaladare din partea Iranului, în special la o lovitură asupra unei instalaţii petroliere saudite şi la doborârea unei drone americane", a mai spus Stoltenberg.
"Suntem cu toţii de acord că Iranul nu trebuie să dobândească niciodată arma nucleară. Avem preocupări comune privind testele cu rachetă ale Iranului şi suntem uniţi în condamnarea sprijinului Iranului pentru o varietate de grupuri teroriste", a subliniat Jens Stoltenberg.
Sâmbătă, NATO a anunţat că-şi suspendă operaţiunile de instruire din Irak, după uciderea generalului iranian Qassem Soleimani.
Misiunea NATO în Irak, care numără câteva sute de soldaţi, instruieşte din octombrie 2018 forţele acestei ţări la solicitarea guvernului irakian pentru a împiedica revenirea grupării Statul Islamic.
"Suntem gata să reluăm instruirea imediat ce situaţia din teren o va permite", a dat asigurări Stoltenberg.
Potrivit Reuters, reprezentanţii statelor membre nu au criticat decizia americană de a-l viza direct pe generalul Soleimani şi nici afirmaţia lui Trump că ar putea viza 52 de situri culturale iraniene dacă Teheranul va decide să riposteze militar.
Cea mai mare parte a reuniunii a fost dedicată misiunii NATO din Irak, iar în acest context Franţa, Germania şi alte state au afirmat că doresc ca aceasta să continue.
"Ar fi un semnal greşit dacă ne-am retrage", a spus un diplomat din cadrul NATO.