Irimescu: Fermierii care se asociază vor beneficia de impozite reduse la jumătate și de programele “Fermierul” și “Primul tractor”
Fermierii care se asociază vor putea beneficia de impozite reduse la jumătate, dar și de programe precum "Fermierul" sau "Primul tractor" , a declarat, joi, la postul public de televiziune, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, informează AGERPRES.
"Avem deja în Parlament o Lege a cooperației și vom veni la fel de repede cu cea a asociațiilor care prevede facilități fiscale pentru agricultorii care se asociază. Am avut o primă întâlnire cu ministrul Finanțelor, săptămâna trecută, pe mai multe chestiuni importante care privesc agricultura și agricultorii care se asociază. Săptămâna viitoare ne vom întâlni din nou, cu soluții pe care le vom analiza concret și mă refer la reduceri de impozite, care să îi stimuleze să se asocieze. În cazul acesta vorbim de reduceri la jumătate față de cele pe care ar trebui să le plătească fermierii care s-ar asocia în acest moment. Voi merge marți în Comisiile reunite din Parlament pentru a le prezenta și a avea acordul lor", a spus Irimescu.
Acesta a precizat că se vor analiza și introducerea unor programe gen "Fermierul" sau "Primul tractor" de care ar putea beneficia doar asociațiile.
"Am discutat cu ministrul Finanțelor să facem un program gen "Fermierul", "Primul tractor" sau pentru orice alte utilaje costisitoare pe care să le dăm doar către asociații. Vreți să cumpărați o combină care este scumpă, atunci asociați-vă", a explicat ministrul Agriculturii.
În ceea ce privește Camerele Agricole, șeful MADR a subliniat că va merge tot marți în Comisiile de specialitate din Parlament pentru a le prezenta soluția pe care o agreează și premierul Cioloș, inițiatorul acestui proiect al Camerelor Agricole, încă din perioada în care era ministru al Agriculturii.
"Există două tipuri de Camere Agricole în acest moment, cele plătite de MADR dar care se află la Consiliile Județene și pe care le avem în toate județele și avem acele Camere Agricole private, cele care nu sunt de utilitate publică. Aici sunt mai multe variante și posibilități, iar o variantă pe care o favorizează premierul Cioloș, care a fost ministru al Agriculturii și comisar european pentru Agricultură, și a luat modelul franțuzesc, este cea în care, conform domniei sale, ar trebui să scoatem complet aceste Camere de la Consiliile Județene, să le ducem în sectorul privat și să fie de utilitate publică. Sunt însă o mulțime de dificultăți legate de procesul în sine. Eu nu pot merge la Parlament fără să am un tablou foarte clar cu ce se poate face și cu ce nu. Marți vom discuta și această problemă a Camerelor Agricole", a mai spus Irimescu.