Israel: Benny Gantz anunţă că nu a reuşit să formeze un guvern
Politicianul israelian Benny Gantz, rivalul premierului israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu, i-a comunicat miercuri preşedintelui Reuven Rivlin că renunţă la mandatul acordat de a forma un guvern de uniune, informează AFP, Reuters şi DPA, preluat de AGERPRES.
Gantz, liderul partidului Albastru şi Alb (Kahol Lavan), a fost mandatat acum o lună de preşedintele Israelului să formeze o coaliţie guvernamentală după ce Netanyahu nu a reuşit să facă acest lucru, în urma alegerilor din 17 septembrie. Termenul acordat lui Gantz în acest scop expiră la miezul nopţii.
Benny Gantz i-a mulţumit într-un comunicat preşedintelui şi a asigurat că va continua să depună eforturi pentru formarea unui guvern "bun" pentru cetăţenii Israelului.
Anunţul său vine după ce mai devreme miercuri Avigdor Lieberman, considerat "regele jocului" în eforturile de a forma un guvern în Israel - lider al partidului naţionalist laic Israel Beiteinou, cu opt deputaţi în noul parlament - a refuzat să-şi acorde sprijinul vreunuia dintre principalele partide, făcând tot mai probabilă organizarea de noi alegeri, pentru a treia oară într-un an.