J.K. Rowling a donat 15,3 milioane de lire sterline pentru cercetarea dedicată sclerozei multiple
Scriitoarea britanică J.K. Rowling a donat 15,3 milioane de lire sterline pentru a sprijini cercetarea dedicată tratamentului sclerozei multiple şi a afecţiunilor similare unui centru numit după mama ei decedată, informează Press Association, preluat de AGERPRES.
Banii autoarei celebrei serii "Harry Potter" vor fi de asemenea folosiţi pentru crearea de noi spaţii la Clinica de Neurologie Generativă "Anne Rowling" din cadrul Universităţii din Edinburgh.
Clinica a fost înfiinţată în urma unei donaţii anterioare din partea scriitoarei în 2010 şi a fost numită în memoria mamei sale, care a murit de scleroză multiplă la vârsta de 45 de ani.
Donaţia făcută de Rowling va sprijini, de asemenea, proiecte de cercetare axate pe dizabilităţile invizibile cu care se confruntă persoanele care trăiesc cu scleroză multiplă - cum ar fi tulburările cognitive şi durerile.
Experţii din cadrul universităţii amintite speră că donaţia va avea un impact de durată asupra persoanelor care suferă de această boală şi asupra familiilor acestora.
"Viziunea clinicii 'Anne Rowling' este de a oferi tuturor persoanelor care suferă de scleroză multiplă sau de alte boli neurodegenerative posibilitatea de a participa la o suită de studii clinice", a declarat profesorul Siddharthan Chandran, directorul clinicii.
Seria "Harry Potter" a câştigat numeroase premii şi s-a vândut peste 500 de milioane de exemplare, devenind cea mai vândută serie de cărţi din istorie.