VIDEO Jeff Bezos, cel mai bogat om de pe planetă, a decolat spre spaţiu la bordul rachetei New Shepard

Jeff Bezos, cel mai bogat om de pe planetă şi fondatorul Amazon, însoţit de alţi trei membri ai echipajului, a decolat marţi, de la o bază de lansare din West Texas, către un zbor suborbital la bordul rachetei New Shepard, construită de compania Blue Origin, într-o lansare esenţială pentru viitoarea eră a turismului spaţial, la mai puţin de două săptămâni după ce miliardarul britanic Richard Branson a efectuat o călătorie în spaţiu similară, informează Reuters, preluat de AGERPRES.
Vezi transmisiunea LIVE a evenimentului AICI
Racheta şi-a aprins motoarele BE-3 la baza de lansare Blue Origin situată la circa 32 de kilometri în apropiere de localitatea Van Horn.
Bezos, în vârstă de 57 de ani, este însoţit de fratele său, Mark, cu şase ani mai mic, de cea mai vârstnică persoană care călătoreşte în spaţiu, Wally Funk, în vârstă de 82 de ani, fostă femeie pilot, dar şi de cel care va deveni astfel cel mai tânăr astronaut din istorie, Oliver Daemen, de 18 ani, care a primit în dar această călătorie.
Foto: (c) Blue Origin/REUTERS

Purtând un combinezon de zbor de culoare albastră şi o pălărie de cowboy, Bezos s-a urcat alături de ceilalţi pasageri într-o maşină de teren care i-a transportat la locul lansării. Au urcat apoi treptele unui turn şi până au ajuns la bordul navetei de culoare albă, decorată cu simbolul unei pene albastre. Fiecare dintre pasageri a sunat dintr-un clopoţel înainte de a pătrunde în interiorul capsulei.
''Se pregătesc pentru zborul vieţii lor'', a spus prezentatoarea lansării, Ariane Cornell, de la Blue Origin, în timpul transmisiunii în direct.
După decolare, naveta spaţială ''New Shepard'' accelerează până la peste 3.700 de kilometri la oră în două minute. După trei minute, timp în care va interveni imponderabilitatea, capsula, separată între timp, va atinge cel mai înalt punct, o altitudine de peste 100 de kilometri deasupra Pământului. Ulterior, va reintra în atmosfera terestră şi va ateriza vertical în deşertul Texas, încetinită de paraşute de mari dimensiuni.
Călătoria va dura în total aproximativ zece minute.
Data lansării este simbolică, evenimentul având loc la exact 52 de ani de la prima aselenizare, moment care a inspirat numele navei spaţiale, după primul american care a zburat în spaţiu, astronautul Alan Shepard.
Zborul lui Bezos vine la scurt timp după ce Richard Branson a devenit, la 11 iulie, primul miliardar care a părăsit Pământul pe o navă spaţială pe care a finanţat-o. Branson a fondat Virgin Galactic, care concurează cu Blue Origin pe piaţa nouă a turismului spaţial.
Deşi zborul lui Branson a fost primul, Bezos va zbura la o altitudine mai mare - 100 de kilometri în cazul Blue Origin în comparaţie cu 86 de kilometri pentru Virgin Galactic - în cadrul unei lansări catalogate de experţi ca fiind primul zbor spaţial cu echipaj civil care nu va fi pilotat.
Jeff Bezos şi ceilalţi trei membri ai echipajului au aterizat cu bine, la bordul capsulei New Shepard, după o aventură spaţială care i-a purtat până la 100 de kilometri deasupra Pământului, transmite DPA, Reuters şi AFP.
Vezi transmisiunea LIVE a evenimentului AICI
Foto: (c) BLUE ORIGIN / EPA

Racheta care a propulsat capsula până la limita spaţiului a revenit de asemenea, în siguranţă, la sol, cu câteva minute înaintea capsulei New Shepard.
Foto: (c) Blue Origin/REUTERS

Întregul zbor a durat în jur de 10 minute.
Bezos, în vârstă de 57 de ani, a fost însoţit de fratele său, Mark, cu şase ani mai mic, de cea mai vârstnică persoană care călătoreşte în spaţiu, Wally Funk, în vârstă de 82 de ani, fostă femeie pilot, dar şi de cel care a devenit astfel cel mai tânăr astronaut din istorie, Oliver Daemen, de 18 ani, care a primit în dar această călătorie.
Foto: (c)  Blue Origin/REUTERS

Jeff Bezos a făcut semn că totul este OK din interiorul capsulei, imediat după aterizarea din deşertul texan. Apoi a ieşit din capsulă, împreună cu ceilalţi membri ai echipajului şi au fost înconjuraţi imediat de membri ai familiilor şi de prieteni.
Foto: (c) BLUE ORIGIN / EPA

Foto: (c) BLUE ORIGIN / EPA

Zborul lui Bezos vine la scurt timp după cel al lui Richard Branson, care a devenit, la 11 iulie, primul miliardar care a părăsit Pământul pe o navă spaţială pe care a finanţat-o. Branson a fondat Virgin Galactic, care concurează cu Blue Origin pe piaţa nouă a turismului spaţial, o piaţă despre care banca elveţiană de investiţii UBS estimează că va ajunge la o valoare anuală de 3 miliarde de dolari în următorul deceniu.
Deşi zborul lui Branson a fost primul, Bezos a zburat la o altitudine mai mare - 100 de kilometri în cazul Blue Origin în comparaţie cu 86 de kilometri pentru Virgin Galactic - în cadrul unei lansări catalogate de experţi ca fiind primul zbor spaţial cu echipaj civil fără să fie pilotat.
Foto: (c)  Jeenah Moon / REUTERS

Acest zbor a coincis cu aniversarea primilor paşi pe Lună făcuţi de americanii Neil Armstrong şi Edwin ''Buzz'' Aldrin, la 20 iulie 1969. De altfel, vehiculul spaţial New Shepard este denumit în amintirea lui Alan Shepard, care în 1961 devenea primul american care a ajuns în spaţiul cosmic.
Foto: (c) BLUE ORIGIN / EPA

Lansarea a fost urmărită de membri ai familiei Bezos şi de angajaţi ai companiei Blue Origin.
New Shepard este un sistem rachetă-capsulă ce măsoară 18,3 metri lungime şi este complet autonom, neputând fi pilotat din interiorul cabinei. Racheta şi capsula New Shepard sunt controlate în întregime de calculator şi la bord, în afara celor patru pasageri, nu s-a aflat niciun astronaut din staff-ul Blue Origin.
Foto: (c) BLUE ORIGIN / EPA

Compania rivală, Virgin Galactic, a folosit un avion suborbital care a fost condus de doi piloţi.
Racheta reutilizabilă folosită la această lansare a mai fost folosită de două ori în misiuni în spaţiu.
Cu câteva ore înainte de lansare, un alt miliardar implicat în dezvoltarea industriei spaţiale, Elon Musk, i-a urat lui Jeff Bezos "mult noroc", printr-un mesaj publicat pe Twitter. Elon Musk pregăteşte pentru luna septembrie o misiune orbitală ce va dura câteva zile, cu un echipaj format în întregime din civili la bordul capsulei Crew Dragon.

Foto: (c) BLUE ORIGIN / EPA

Compania Blue Origin doreşte ca următorul zbor cu doi sau mai mulţi pasageri să aibă loc în luna septembrie sau octombrie.
Sursa: www.agerpres.ro