Julio Iglesias întrerupe tăcerea pe reţelele de socializare pentru a deplânge moartea soacrei sale

Celebrul cântăreţ spaniol Julio Iglesias a întrerupt tăcerea menţinută de aproape un an pe reţelele de socializare pentru a deplânge moartea soacrei Paula Bakker, mama celei de-a doua soţii a sa, Miranda Rijnsburger, şi bunica celor cinci copii ai săi minori, relatează joi EFE, preluat de AGERPRES.
"Trebuie să continui să trăieşti şi să lupţi. În aceste vremuri în care viaţa s-a oprit, parcă pentru a ne arăta cât suntem de fragili", a scris cântăreţul în vârstă de 76 de ani în acest mesaj însoţit de una din fotografiile sale şi de o înregistrare audio a piesei sale "La vida sigue igual".
"În aceste vremuri când fiinţe dragi pleacă dintre noi fără să apucăm să le spunem mulţumesc pentru atâtea lucruri, pentru atâtea momente de neuitat, fără a putea măcar să ne luăm adio şi să le spunem pentru ultima oară 'mulţumim, mulţumim, mulţumim', îmi aduc aminte când am compus acest cântec acum 57 de ani", a adăugat Julio Iglesias.
Artistul spaniol, care trăieşte între Miami şi Casa de Campo (Republica Dominicana), a adăugat: "Pentru toate familiile care au suferit pierderea unei fiinţe dragi şi pentru toate familiile care trăiesc această teribilă singurătate. Dragostea mea pentru totdeauna".
Decesul soacrei sale Paula Bakker a fost anunţat de nepoatele sale, gemenele Victoria şi Cristina, care i-au dedicat cuvinte emoţionante pe Instagram. "Noaptea trecută un înger s-a urcat la ceruri", a scris Cristina, alături de o poză a bunicii sale la plajă.
Deşi gemenele lui Iglesias şi Rijnsburger sunt foarte active pe reţelele de socializare de când au împlinit 16 ani, tatăl lor nu a mai fost prezent pe Instagram de anul trecut.
Sursa: www.agerpres.ro