Juncker în plenul PE: Regretăm decizia Marii Britanii, dar UE nu este în pericol din cauza Brexitului

Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat miercuri, în cadrul discursului său privind starea uniunii, că UE respectă și regretă decizia Marii Britanii de a părăsi blocul comunitar, dar a precizat că UE nu este în pericol din cauza Brexitului.
"Respectăm decizia Marii Britanii deși o regretăm, dar UE nu este amenințată în existența sa de această decizie", a spus Juncker în fața Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg.
"Am fi fericiți dacă cererea privind Brexit va fi făcută cât mai curând (...) pentru a face pașii necesari, în așa fel încât relațiile cu Marea Britanie să poată lua o nouă formă", a spus Jean-Claude Juncker în plenul PE.
El a pledat pentru o relație amicală cu Marea Britanie, dar a avertizat că Londra nu va avea acces nelimitat la piața valoroasă a UE dacă nu le permite cetățenilor europeni să circule în mod liber pe teritoriul său.
"Numai cei care se simt atașați de libertatea de mișcare a persoanelor și a lucrătorilor pot avea acces nelimitat la piața internă. Nu va fi o piața internă lipsită de restricții", a spus Jean-Claude Juncker în discursul său privind starea uniunii, afirmație care a atras aplauze din partea eurodeputaților.