Kosovo suspendă aplicarea unui acord crucial cu Serbia
Kosovo a suspendat marți punerea în aplicare a unui acord "istoric" în încercarea de a-și normaliza relațiile cu Serbia încheiat sub egida UE, în ziua următoare respingerii candidaturii sale la UNESCO sub presiunea Belgradului, informează AFP și Reuters.
Curtea Constituțională din Kosovo "a suspendat punerea în aplicare a oricărui act juridic pentru Asociația municipalităților sârbe" a cărei creare este considerată crucială de Belgrad, s-a anunțat într-un comunicat.
Aceasta este "o măsură provizorie", se adăuga în comunicat.
Serbia vecină, care nu recunoaște suveranitatea fostei sale provincii, a denunțat imediat hotărârea curții ca o violare fără precedent a acordului trasat la Bruxelles, notează Reuters.
Acordul, care ar acorda zonelor etnice sârbe din Kosovo puteri locale mai mari cu posibilitatea finanțării de la Belgrad, a provocat proteste de stradă conduse de opoziție și scene violente în camera parlamentului Kosovo.
Curtea a fost sesizată la sfârșitul lunii octombrie de președinta Kosovo Atifete Jahjaga, după ce opoziția a cerut în ultimele săptămâni abandonarea acordurilor încheiate la Bruxelles.
Opoziția din Kosovo consideră că acordurile adâncesc diviziunile etnice și consolidează prezența Serbiei în Kosovo, majoritar populat de musulmani de origine albaneză. Ea a blocat în mod repetat lucrările parlamentului folosind gaze lacrimogene, amintește France Presse.
Încheiat în 2013 la Bruxelles, acest acord, care a fost urmat de alte progrese, a permis totuși foștilor inamici să se apropie de Uniunea Europeană la care speră într-o zi să adere.
Curtea Constituțională are la dispoziție 60 de zile pentru a decide. Punerea în aplicare a acestui acord era de așteptat să fie finalizată în principiu până la sfârșitul anului.
Luni, Kosovo, fostă provincie sârbă care și-a declarat unilateral independența în 2008 (aproximativ 1,8 milioane de locuitori), nu a reușit să devină membru al UNESCO. Pentru Pristina, acesta este un regres în eforturile sale de a obține recunoaștere internațională. În schimb, acest rezultat a fost calificat drept "victorie" de Belgrad.
Progresele înregistrate în normalizarea relațiilor dintre Serbia și Kosovo i-au permis Belgradului să i se promită în ianuarie 2014 deschiderea negocierilor de aderare la UE, care totuși încă nu au început.
Pristina, la rândul ei, a semnat în octombrie la Strasbourg un "acord de stabilizare și asociere", o primă etapă pe drumul lung spre aderare.
În ciuda acestor progrese, cei doi foști inamici, încă marcați de conflictul sângeros din 1998-1999, continuă să întrețină relații dificile, Belgradul refuzând să recunoască independența Kosovo recunoscută până acum de o sută de state, dintre care SUA și 23 din cele 28 de țări membre ale Uniunii Europene, mai amintește AFP.