Kylie Minogue, devastată după ce a pus capăt logodnei cu Joshua Sasse

Artista australiană Kylie Minogue a pus capăt logodnei cu actorul britanic Joshua Sasse, deși cu doar câteva zile în urmă cântăreața se declara încântată să poarte numele iubitului ei după nuntă, relatează Daily Mail, preluat de AGERPRES.
Kylie l-a dat afară pe Joshua (29 de ani) din casa sa din vestul Londrei, după ce a aflat că acesta ar avea o relație cu actrița spaniolă Marta Milans (34 de ani). Cei doi ar fi devenit apropiați anul trecut la Vancouver (Canada) în timpul filmărilor pentru serialul "No Tomorrow".
Potrivit relatărilor, Kylie a avut o serie de certuri cu iubitul său înainte de a călători în Franța pentru a participa la Săptămâna Modei de la Paris luna trecută.
La întoarcere, a relatat The Sun, artista (48 de ani) a decis să pună capăt relației cu partenerul său, pe care l-a cunoscut în vara anului 2015, în timp ce filma pentru o reclamă la un parfum.
Prietenii lui Kylie susțin că aceasta este "devastată" și "cu inima frântă" după despărțirea de Joshua.