La Palma – vulcanul este mai activ ca niciodată. Nimeni nu poate prevedea când se va opri!

Am realizat un interviu detaliat despre situația actuală din La Palma, Insulele Canare, prin telefon, în direct la Radio Românul din Spania (107,7 FM și www.radioromanul.es), cu Irina Popescu. Ea este agent imobiliar independent și locuiește pe insula La Palma de 2 ani, în localitatea El Paso.
Irina Popescu ne-a povestit cum trăiesc oamenii de acolo această experiență: “Eu locuiesc foarte aproape de vulcan. Îl văd de pe terasa blocului. Vulcanul este acolo, foarte activ. Generează frică, mai ales noaptea, când activitatea lui este foarte puternică și este destul de zgomotos. Cerul la noi e roșu și oamenii sunt speriați, mai ales de posibilele cutremure.
Multă lume a fost nevoită să își întrerupă activitatea, unii sunt în ERTE, dar practic toată lumea este afectată, turismul și toate activitățile sunt oprite.

Comunitatea din La Palma este foarte solidară, toată lumea s-a ajutat reciproc. Există oameni care se gândesc să plece, dar nu în Peninsulă. Aici e un alt ritm de viață, mai liniștit, mai puțin accelerat. Lumea aici alege să fie mult mai relaxată, nu își creează necesități inutile. Acum se resimte o tensiune destul de mare. Nu există o problemă de resurse alimentare sau deficit de aprovizionare în magazine.
Cea mai mare problemă este cea cu locuințele. Familia iubitului meu a fost direct afectată, locuiau în Las Manchas în cartierul El Paraíso și au pierdut 2 case. Aici, de fel, posibilitatea de a găsi o locuință este foarte redusă și, pe viitor, va fi foarte complicat să se revină la viața normală. Refacerea infrastructurii, a tot ceea ce a fost distrus de lavă va dura.”
Am vorbit, de asemenea, despre riscurile de a locui și de a construi pe o insulă vulcanică.
”Pe toate insulele vulcanice există acest risc major de erupție vulcanică. Este asumat și oamenii de aici trăiesc cu asta.
În acest moment, vulcanul este mai activ ca niciodată. Nimeni nu poate prevedea când se va opri și vom putea reveni la normal. Există, de asemenea, probabilitatea ridicată a unui cutremur cu magnitudinea de 6 grade pe scara Richter.” Ne-a mai spus Irina.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume.
Radio Românul este: Aproape de Tine!
Ai aplicația Radio Românul pe telefon?
Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume!
Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Disponibilă în Google Play pe Android - descarcă AICI
Disponibilă în App Store pe iOS - descarcă AICI
Pentru a afla mai multe informații, vă invităm să ascultați interviul de mai jos: