Lavrov: Rusia şi Turcia pregătesc o nouă serie de consultări asupra situaţiei din provincia siriană Idlib

Rusia şi Turcia pregătesc o nouă serie de consultări asupra situaţiei din provincia siriană Idlib, a anunţat luni şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, informează TASS şi Reuters, preluat de AGERPRES.
"Se pregăteşte o nouă serie de consultări, care, sperăm noi, ne vor conduce spre un acord asupra modalităţilor care să asigure că aceasta este într-adevăr o zonă de dezescaladare şi că aici nu operează terorişti", a spus Lavrov.
Potrivit ministrului de externe rus, militarii turci din Idlib înţeleg că lupta din zona de dezescaladare are loc anume împotriva teroriştilor.
"Nimeni nu a convenit niciodată în cadrul acordurilor încheiate între preşedinţii Rusiei şi Turciei că asupra teroriştilor nu vor fi iniţiate atacuri de răspuns în cazul în care ei vor încerca să acţioneze aşa cum au început să acţioneze", a subliniat Lavrov, amintind că "de multe ori teroriştii au atacat poziţii ruse, poziţii ale trupelor siriene, obiective civile siriene chiar din zona unde sunt desfăşurate posturi de observaţie ale Republicii Turcia".
Ofensiva dusă de regimul preşedintelui Bashar al-Assad, cu sprijinul Moscovei, pentru preluarea controlului asupra provinciei Idlib, ultimul bastion rebel în nord-vestul Siriei, pune la grea încercare pactul între Erdogan şi Putin, care cooperează strâns din 2016 în vederea încheierii conflictului în Siria, unde cei doi susţin tabere diferite.
Conform unui acord cu Moscova, Turcia, care sprijină grupări rebele, dispune de 12 posturi de observare militare în provincia Idlib, dintre care multe se află acum în zone cucerite de regimul lui Bashar al-Assad în cursul ofensivei lansate în decembrie cu sprijinul aviaţiei ruse.
În pofida intereselor divergente, Turcia şi Rusia cooperează de mai mulţi ani pentru a găsi o soluţie la conflictul din Siria care, din 2011, a făcut cel puţin 380.000 de morţi.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat sâmbătă organizarea unui summit la 5 martie împreună cu liderii rus, francez şi german, consacrat situaţiei din provincia Idlib.
Sursa: www.agerpres.ro