Liga Profesionistă de Fotbal şi Liga Spaniolă de Fotbal au prelungit acordul de colaborare până în 2024

Liga Profesionistă de Fotbal şi Liga Spaniolă de Fotbal (LaLiga) au prelungit pentru o perioadă de trei ani acordul care permite crearea şi schimbul de informaţii, precum şi colaborarea tehnică, financiară şi instituţională, se arată într-un comunicat de presă publicat, joi, pe site-ul oficial al LPF, preluat de AGERPRES.
"LaLiga şi LPF România îşi extind cooperarea până în 2024. Cele două ligi au înnoit pentru o perioadă de trei ani acordul semnat în 2017, cu scopul de a aprofunda colaborarea în chestiuni precum formarea, internaţionalizarea, noile tehnologii, dar şi integritatea şi securitatea. Acordul urmăreşte să dea continuitate relaţiei strânse pe care au menţinut-o cele două organizaţii în ultimii ani, care participă în mod egal la creşterea durabilă a fotbalului în România şi în Spania, graţie canalelor de comunicare care permit crearea şi schimbul de informaţii, precum şi colaborarea tehnică, financiară şi instituţională", se arată pe site-ul citat.
LaLiga şi LPF încearcă să facă un pas mai departe, iar prima acţiune de înnoire a acordului va fi o pregătire online pentru cluburile româneşti din prima şi a doua divizie, dezvoltată de LaLiga Business School. Programul de formare "Atelierul despre oportunităţi de venituri din soluţiile digitale, de comunicare şi de marketing în fotbalul profesionist" va consta într-un total de 5 sesiuni, câte una pe lună din august până în decembrie 2021, unde atât profesioniştii din LaLiga, cât şi cluburile lor, vor discuta diverse subiecte precum comunicarea corporativă, strategia digitală şi implicarea fanilor sau atragerea şi activarea sponsorizărilor.
Documentul include şi alte oportunităţi de colaborare, care variază de la lupta împotriva pirateriei audiovizuale sau creşterea prezenţei mărcii la nivel internaţional, până la implementarea strategiilor BI şi Business Analytics, trecând prin promovarea iniţiativelor de luptă împotriva rasismului şi xenofobiei sau promovarea fotbalului încă de la bazele lui.
Preşedintele Ligii Spaniole de Fotbal, Javier Tebas, a declarat că îşi doreşte să ajute în continuare la dezvoltarea fotbalului românesc.
"Echilibrul competiţiei la nivel european trebuie să fie o prioritate pentru toate ligile. Datorită continuităţii acestui acord cu LPF, LaLiga îşi manifestă toată disponibilitatea pentru a ajuta fotbalul românesc să crească în continuare", a spus Tebas.
La rândul său, vicepreşedinte LPF, Robert Pongracz, a declarat: "Suntem foarte mândri să înnoim acordul cu LaLiga pentru a aprofunda schimbul de soluţii de dezvoltarea şi profesionalizarea fotbalului. Ca primă acţiune, La Liga va oferi cluburilor româneşti pregătire în aspecte cheie ale industriei sportive,din partea celor mai buni profesionişti ai săi. LaLiga şi cluburile sale sunt un punct de reper pentru noi şi vreau să mulţumesc ligii spaniole şi mai ales preşedintelui său pentru efortul şi amabilitatea de a contribui la creşterea fotbalului în România".
Sursa: www.agerpres.ro