MDRAPFE: Structura de rezistență a clubului Bamboo va fi dezafectată total, din cauza riscului crescut de prăbușire
Structura de rezistență a clubului Bamboo va fi dezafectată total, din cauza riscului crescut de prăbușire a acesteia, în urma incendiului produs pe 21 ianuarie, se arată într-un comunicat remis AGERPRES de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
Conform sursei citate, ca urmare a incendiului de sâmbătă de la clubul Bamboo, Inspectoratul de Stat în Construcții a realizat, prin intermediul unui expert tehnic atestat de MDRAPFE, o evaluare a construcțiilor afectate, prin care s-a stabilit modalitatea și etapele tehnologice care să permită cercetarea la fața locului de către organele abilitate și punerea în siguranță a structurii.
"După evaluarea structurii de rezistență, s-a constatat posibilitatea crescută ca aceasta să se prăbușească. În aceste condiții, ISC își însușește recomandarea făcută de expertul tehnic și anume dezafectarea totală a acesteia. Pe durata acestor lucrări, se va ține cont atât de instrucțiunile de lucru elaborate de expertul tehnic, cât și de necesitatea conservării eventualelor probe de la fața locului", se mai arată în comunicat.