Mii de oameni au ieşit în stradă la Atena. “Premierul nostru să ştie că suntem alături de el”

Peste 7.000 de persoane, potrivit poliţiei, s-au adunat duminică seară în centrul Atenei pentru a protesta faţă de politica de austeritate, în ajunul unui summit european de care depinde viitorul Greciei în zona euro.
Manifestanţii au primit vizita unor personalităţi din cadrul partidului la putere Syriza, ca preşedinta parlamentului, Zoe Konstantopoulou, sau ministrul energiei, Panagiotis Lafazanis, într-o piaţă împodobită cu mai multe bannere pe care se putea citi: "Dacă nu-i oprim (pe creditori), ei nu se vor opri", "Nu monedei euro" sau "Nu puteţi şantaja poporul, ţara nu e de vânzare", relatează Agerpres.
"În această seară manifestăm contra politicii de austeritate. Sprijinim guvernul ca să obţină cel mai bun acord posibil pentru greci. Un acord care să ne ducă pe calea dezvoltării economice şi să ne permită să trăim cu demnitate. Altfel, nu foloseşte la nimic să trăim în Europa", a rezumat Panagiota Bleta, o scriitoare în vârstă de 40 de ani.
Creditorii Greciei - UE, BCE, FMI - "îmi omoară speranţele şi visele şi vreau ca prim-ministrul nostru să ştie că suntem alături de el.  În această seară (duminică) şi mâine (luni), el , dar nu e singur, dansăm împreună cu el", a explicat Dimtra Skiahou, în vârstă de vreo 50 de ani, angajată în sectorul privat.
"Nu mai rezistăm în această situaţie. Nu doar din cauza violenţei economice pe care (creditorii) ne-o administrează, dar şi a violenţei psihologice la care ne supun", a adăugat ea.
Costas, un pensionar, şi-a manifestat convingerea că "Tsipras nu va da înapoi, pentru că altfel este decesul lui politic".
Miercuri, 7.000 de persoane au manifestat la Atena în sprijinul guvernului. A doua zi însă, aproape tot atâtea s-au adunat, de asemenea în faţa clădirii parlamentului, pentru a cere ca guvernul Tsipras să nu îşi asume riscul ieşirii din zona euro.
Alte manifestaţii de sprijin în favoarea guvernului elen au avut loc la sfârşitul săptămânii în mai multe oraşe din Europa, ca Paris, Berlin, Roma, Bruxelles sau Amsterdam, în contextul în care luni seară, la Bruxelles, va avea loc un summit european excepţional văzut ca singura posibilitate ca Grecia să evite intrarea în incapacitate de plată la sfârşitul lunii