Ministerul Energiei invită asociațiile și companiile din domeniu la consultări pe tema viitoarei strategii energetice
Ministerul Energiei invită asociațiile producătorilor, procesatorilor, distribuitorilor și furnizorilor de energie, precum și asociațiile consumatorilor la consultări pe marginea procesului de elaborare a Strategiei Energetice Naționale 2016-2030, cu perspectiva anului 2050, potrivit unui comunicat al ministerului, informează AGERPRES.
Consultarea va avea loc pe data de 27 ianuarie 2016, la ora 10,00, la sediul ministerului.
"Asociațiile interesate să participe la această întâlnire sunt rugate să-și desemneze un reprezentant și să confirme prezența la adresa de e-mail: sen@energie.gov.ro, până la data 25 ianuarie 2016. Pentru o cât mai bună comunicare și colaborare pe această temă vă rugăm să țineți cont de faptul că desemnarea unui reprezentant are ca scop inițierea unui dialog de lungă durată pe tema Strategiei Energetice a României", se arată în comunicat.
Ministerul Energiei își dorește ca pe întreaga durată a elaborării Strategiei să se desfășoare consultări cu toate părțile interesate, astfel încât, în săptămânile ce urmează, să fie lansate invitații la dialog și organizațiilor societății civile, universităților și institutelor de cercetare.
Ministerul Energiei și-a planificat finalizarea noii strategii energetice până în luna septembrie.