Ministerul Justiției: Discuții cu experții Comisiei Europene despre stadiul îndeplinirii recomandărilor din ultimul raport MCV

Reprezentanții Ministerului Justiției (MJ) au discutat cu experții Comisiei Europene, miercuri, despre stadiului îndeplinirii celor 12 recomandări cuprinse în ultimul raport MCV.
Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, discuțiile au avut loc cu ocazia primei misiuni de evaluare MCV din 2017, care se înscrie în cadrul general de evaluare aferent mecanismului și presupune o serie de reuniuni tematice cu reprezentanții instituțiilor implicate în îndeplinirea obiectivelor stabilite.
"Ministrul Justiției a prezentat proiectele aflate în derulare, precum și acțiunile pentru următoarele luni, evidențiind elementele care să sprijine angajamentul Guvernului de asigurare a stabilității și ireversibilității progreselor îndeplinite în cadrul Mecanismului. De asemenea, a fost subliniat procesul de consultare și dialog interinstituțional realizat de MJ în pregătirea misiunii", se precizează în comunicat.
Pe lângă ministrul Justiției, la discuții au participat secretarul de stat Marieta Safta și directori ai direcțiilor implicate în procesul de îndeplinire și monitorizare a recomandărilor.
"Pe parcursul întâlnirilor următoare, cele 12 recomandări vor fi analizate în detaliu cu fiecare instituție, în vederea realizării unei informări corecte și complete a echipei CE implicată în derularea MC", se mai arată în comunicatul MJ.