Ministrul Muncii a discutat cu oficialii europeni despre reforma sistemului de pensii publice şi a salarizării în sectorul bugetar
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a avut joi o primă întâlnire de lucru în format videocall cu Celine Gauer, director general al SG Recover din cadrul Comisiei Europene, şi cu echipa tehnică din cadrul DG ECFIN şi SG Recover, discuţiile axându-se pe continuarea reformelor din PNRR şi a celor care vizează sistemul de pensii publice şi salarizarea în sectorul bugetar, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume. Radio Românul este: Aproape de Tine! Ai aplicația Radio Românul pe telefon? Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume! Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
"În cadrul întâlnirii a fost asumat angajamentul de continuare a reformelor în acord cu prevederile PNRR şi a fost prezentat stadiul actual al celor mai importante două reforme de la acest moment care intră în portofoliul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, respectiv reforma sistemului de pensii publice şi reforma salarizării în sectorul bugetar. În ceea ce priveşte reforma sistemului de pensii publice, a fost agreată traiectoria de lucru pe termen scurt şi mediu, respectiv planificarea următoarelor întâlniri tehnice bilaterale între MMSS şi Comisia Europeană pentru a agrea cea mai bună variantă a reformei, astfel încât să ne putem apleca asupra pensiilor mici din România, crescându-le gradul de adecvare, dar fără a pierde din vedere necesitatea asigurării sustenabilităţii financiare", a scris ministrul Muncii pe Facebook.
În ceea ce priveşte reforma sistemului de salarizare din sectorul public, Bucura-Oprescu a transmis că a fost luat angajamentul de a se finaliza activitatea de consultare cu toate familiile ocupaţionale în manieră tripartită (MMSS, sindicate, ministerele de linie) pentru ca ulterior să se poată lucra împreună cu Banca Mondială pe diverse scenarii de reformă, astfel încât să putem găsi cea mai bună variantă de diminuare a inechităţilor din sistem şi a asigura sustenabilitatea cheltuielilor.
"Comisia Europeană a apreciat eforturile MMSS de a asigura un dialog social autentic, admiţând întru totul necesitatea derulării acestui proces cu maximă responsabilitate. Concluzia întâlnirii exprimată de ambele părţi a fost legată de necesitatea asigurării unui dialog constant cu serviciile Comisiei Europene, astfel încât să ne asigurăm că jaloanele vor fi îndeplinite la timp, în acord cu angajamentele luate faţă de partenerii europeni, iar reformele făcute să contribuie în mod autentic la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor români", a mai scris ministrul Muncii pe pagina de socializare. Integral pe www.agerpres.ro