Ministrul Sănătății: Românii vor avea, din 2015, acces la toate medicamentele de ultimă generație

Toți bolnavii din România vor avea acces la medicamente de ultimă generație în timp real, a anunțat luni după-amiază, la Botoșani, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

El a declarat, după o vizită la Spitalul de Recuperare "Sfântul Gheorghe" din municipiul Botoșani că Ministerul Sănătății va adopta un mecanism prin care pacienții să poată intra în posesia medicamentelor la scurt timp după lansarea acestora pe piața internațională.

"Accesul la medicamente de ultimă generație va fi în timp real, adică în momentul în care un medicament nou intră pe piață își depune dosarul în România și își ia toate aprobările de punere pe piață, face cerere și va fi compensat, în măsura în care îndeplinește criteriile", a afirmat Nicolae Bănicioiu.

Potrivit acestuia, listele de medicamente compensate și gratuite vor fi actualizate ori de câte ori vor apărea noutăți terapeutice.

"În 2015, va fi un alt mecanism, va fi actualizată aproape continuu lista medicamentelor compensate și gratuite. Aproape se schimbă filosofia, aceea prin care toată lumea trebuia să aștepte ani și ani de zile până când avea acces la un medicament nou care atunci când intra în România nu mai era nou", a spus ministrul Sănătății.

El a declarat că în ultimele șapte luni lista medicamentelor compensate și gratuite a fost modificată de două ori, fără însă ca această măsură să greveze bugetul Ministerului Sănătății.