Mînzatu (MFE): Pentru 2021-2027, am vrea cel puţin un miliard de euro pe sănătate; dorim să avem buget pentru infrastructura medicală
România ar dori alocarea a cel puţin un miliard de euro fonduri europene pe zona de sănătate, în perioada de programare 2021 - 2027, în condiţiile în care are nevoie de investiţii în unităţile de primiri urgenţe, în ambulatorii, dar şi pentru construcţia celor trei spitale regionale, din care cel mai avansat este proiectul din Iaşi, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, la o întâlnire cu presa ce a avut loc la Bruxelles, informeazã AGERPRES.
Noul ministru din Cabinetul Dăncilă a dat asigurări că ministerul pe care îl conduce va acorda tot sprijinul pentru realizarea celor trei spitale regionale.
"Noi acordăm tot sprijinul ca acest lucru să se întâmple (construcţia celor trei spitale regionale - n. r.). Sprijinul îl dăm în primul rând Ministerului Sănătăţii, care-i titularul celor trei proiecte. Am semnat chiar recent un contract de asistenţă tehnică pentru minister. Le dăm 78 de milioane de lei pentru asistenţă tehnică, pentru că au nevoie de resurse umane şi de specialişti pentru tot ce înseamnă partea de licitaţii, mai ales pentru cele trei spitale regionale. Sprijinim şi Ministerul Dezvoltării care, practic, dă finanţarea propriu-zisă, fondurile nu se accesează de la noi", a precizat Roxana Mînzatu.
În opinia sa, proiectul spitalului de la Iaşi este cel mai avansat şi nu trebuie aşteptat să fie realizate toate proiectele în acelaşi timp.
"Dorinţa mea personală ar fi ca măcar unul dintre ele să avanseze vizibil şi cred că se poate asta. Cred că se poate. În opinia mea, ar fi Iaşi-ul, din discuţii care nu sunt formale, ci mai degrabă informale. Iaşi-ul este cred cel mai avansat şi cred că o abordare de genul acesta, de a vedea care dintre proiecte este cel mai avansat şi să nu stăm în loc ca să fie toate trei în acelaşi timp, e bună, dar decizia este la Ministerul Sănătăţii, că, până la urmă, clientul nostru, stăpânul nostru. Noi finanţăm - nu ca o bancă - dar noi finanţăm nişte clienţi - clienţii sunt fie autorităţi locale, fie Ministerul Sănătăţii în cazul de faţă -, le dăm tot sprijinul şi ne dorim - şi discutam şi cu Comisia Europeană mai devreme - ne dorim să arătăm că putem, pentru a lua bani şi pe perioada următoare, 2021 - 2027", a spus ea.
Şeful de la Fonduri Europene a susţinut că România ar dori cel puţin un miliard de euro pe sănătate în viitoarea programare, pentru a investi în unităţile de primiri urgenţe (UPU), în zonele de ambulatoriu şi, nu în ultimul rând, în realizarea celor trei spitale regionale.
"Ne dorim - şi am spus şi Comisiei Europene - ne dorim foarte mult să avem buget, bani pentru infrastructura medicală şi pentru formarea medicilor, pentru programe de screening în continuare. Şi acum suntem cu cheltuielile undeva la 800 de milioane de euro pe sănătate, programe de screening, formare medici, investiţii în ambulatorii, în UPU şi în eficientizarea energetică a spitalelor. Pentru 2021 - 2027, am vrea cel puţin un miliard de euro pe zona de sănătate, dar pentru asta trebuie să şi arătăm că toate investiţiile - şi în UPU, şi în ambulatoriu, şi în aceste trei spitale regionale - avansează. E corect, e normal, aşa convingi pentru a obţine bani în continuare", a subliniat Mînzatu.
La nivel judeţean, la 30 mai, investiţiile în unităţile de primiri urgenţe însumau 840 milioane lei (contracte de finanţare ce vizează investiţii în derulare). În ambulatoriu, sunt, în prezent, contracte de finanţare de 692 milioane lei, iar 69 de spitale judeţene şi orăşeneşti au primit fonduri europene şi vor primi pentru reabilitare energetică.
Vizita grupului de jurnalişti români la Bruxelles este parte a proiectului "Ce înseamnă Coeziunea în UE?", finanţat prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014 - 2020. Acesta este implementat de Direcţia de Comunicare a MFE, pentru a asigura, cu ajutorul mass-media, o mai bună vizibilitate a beneficiilor pe care Politica de Coeziune le generează în viaţa cetăţenilor.