Monica Anisie: Am solicitat să fie evaluate toate tezele de doctorat care au fost realizate la Academia de Poliţie

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a declarat miercuri seară că a solicitat să fie evaluate toate tezele de doctorat care au fost realizate la Academia de Poliţie.
"În conformitate cu articolul 216 alineatul 2 din Legea Educaţiei Naţionale, am decis şi monitorizarea acestei Academii de Poliţie, pentru că trebuie să vedem exact din perspectiva noastră, a MEC, ce se întâmplă în cadrul acestei instituţii de învăţământ. Am solicitat Consiliului consultativ din cadrul MEC, adică am solicitat la CNATDCU, să fie evaluate toate tezele de doctorat care au fost realizate la Academia de Poliţie. Vorbim de acele peste 800 de teze de doctorat care au fost realizate în cadrul Academiei de Poliţie, să fie verificate pentru a vedea dacă sunt sau nu plagiate. (...) Vorbim în prima etapă de acele teze de doctorat ale cadrelor didactice de la Academie şi după aceea, treptat, etapă cu etapă, să fie verificate. (...) Sunt în jur de 700. Consiliul de Etică şi Management Universitar aşa a dispus să se verifice antiplagiat toate tezele de doctorat ale cadrelor didactice care au avut contracte cu Academia de Poliţie şi au realizat aceste teze după apariţia Legii Educaţiei Naţionale din 2011", a spus Anisie la postul B1 TV, citat de AGERPRES.
Ea a afirmat că în cazul în care se constată că o teză este plagiată, trebuie să se ia şi o măsură administrativă în acest sens.
"Trebuie să se ia toate măsurile legale care se impun. Adică, odată ce teza a fost considerată ca fiind plagiată, trebuie să se ia şi măsura administrativă în sensul acesta. Aş vrea să vă spun că în momentul în care am preluat mandatul de ministru nu am găsit ca să lucreze de fapt aceste consilii şi a trebuit să operaţionalizez. Nu se întruneau, unele dintre ele nici măcar nu mai aveau membrii desemnaţi. (...) Am operaţionalizat printre altele şi Consiliul de Etică şi Management Universitar şi CNATDCU, tocmai pentru că simţeam nevoia să realizăm acest lucru, de a avea alături aceste consilii consultative pentru minister şi a lua măsuri legale care se impun în situaţia în care se încalcă etica academică", a declarat Anisie.
Sursa: www.agerpres.ro