Mureş: Explozie urmată de scurgeri de amoniac – scenariul exerciţiului internaţional organizat de EU MODEX
O explozie puternică urmată de scurgeri de amoniac în atmosferă de la combinatul chimic Azomureş din Târgu Mureş va fi scenariul celui mai mare exerciţiu internaţional în domeniu, organizat de către EU MODEX, ca parte din mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene, în perioada 30 mai - 3 iunie, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume. Radio Românul este: Aproape de Tine! Ai aplicația Radio Românul pe telefon? Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume! Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a arătat joi, într-o conferinţă de presă, că scopul exerciţiului este de a testa răspunsul serviciilor de urgenţă şi medicale în situaţii de stres extrem şi că la acesta vor participa echipe naţionale şi internaţionale specializate în gestionarea unor astfel de situaţii, însumând circa 600 de persoane.
"Îi îndemn pe mureşeni să urmărească toate comunicările oficiale referitoare la acest exerciţiu, să trateze cu echilibru şi înţelegere acest moment prin care ne dorim să testăm răspunsul serviciilor de urgenţă şi medicale în situaţii de stres extrem. Este necesar să înţelegem cu toţii că astfel de simulări sunt benefice pentru întreaga comunitate şi ne ajută să fim pregătiţi pentru situaţii de urgenţă reale. Chiar dacă în anumite momente ale zilelor de exerciţiu vor exista scurte situaţii de disconfort în trafic sau cauzate de mesajele RO-ALERT, îi rugăm pe mureşeni să fie înţelegători, deoarece pregătirea echipelor de urgenţă înseamnă pregătirea întregii comunităţi", a declarat prefectul judeţului Mureş.
Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, general de brigadă Călin Ioan Handrea, a arătat că exerciţiul va avea mai multe faze şi că se va interveni gradual, începând cu forţele locale, continuând cu cele naţionale şi apoi cu cele internaţionale, din Italia şi Germania.
"În prima fază se va interveni pe plan local cu forţe şi mijloace în teren cu activarea Planului Roşu de Intervenţie dar şi cu convocarea CJSU (Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă) şi cu activarea CJCCI (Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei), având în vedere amploarea evenimentului se va solicita sprijin naţional, iar ulterior se va solicita sprijin european. Startul exerciţiului se va da luni, 30 mai 2022, la o oră încă necunoscută", a arătat generalul Călin Ioan Handrea.
Şeful ISU Mureş a arătat că scopul exerciţiului EU MODEX este să se testeze răspunsul serviciilor de urgenţă şi medicale în situaţii de stres extrem şi că scenariile nu sunt cunoscute dinainte, organizatorii având posibilitatea să le adapteze şi să le dezvolte pe parcursul exerciţiului.
"În mod sigur, scenariile vor fi cât se poate de realiste, poate chiar cu un nivel mai ridicat de gravitate. Aceste simulări sunt benefice atât pentru noi ca şi autorităţi, dar şi pentru cetăţeni, să ştim ce avem de făcut într-o situaţie reală", a susţinut inspectorul şef al ISU Mureş, care a precizat că ar putea fi testat inclusiv nivelul la care se pot forma ambuteiaje în cazul închiderii traficului rutier.
Generalul Handrea a dat asigurări populaţiei că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş va asigura permanenţa pentru intervenţie şi că nu vor fi sincope în desfăşurarea normală a activităţii.
Directorul general al Azomureş, Harri Kiiski, a declarat că exerciţiul EU MODEX este o ocazie ca această companie să îşi testeze modul de funcţionare a Planului de Urgenţă Internă.
"Industria chimică joacă un rol major în vieţile noastre, dar, pe lângă beneficii, există şi riscuri, controlate de o legislaţie strictă. În Europa, cea mai cunoscută legislaţie în acest domeniu este Directiva SEVESO care prevede reglementări clare despre funcţionarea în siguranţă a platformelor industriale cu un anumit risc. Mai există o componentă esenţială în atribuţia factorilor de decizie locală prin Planul Urbanistic General care trebuie să impună menţinerea unor distanţe de siguranţă adecvate între platformele industriale şi zonele rezidenţiale, clădirile şi zonele de utilitate publică, zonele de agrement şi, pe cât posibil, principalele rute de transport (...) Exerciţiile vor oferi informaţii utile privind comunicarea şi cooperarea între toate părţile relevante. Cu această ocazie, Azomureş va testa modul de funcţionare a Planului de Urgenţă Internă", a afirmat Harri Kiiski.
Pentru a nu se crea panică în rândul populaţiei, vor fi transmise prin RO-ALERT mesaje prin care se anunţă că ceea ce se petrece la Azomureş şi în Târgu Mureş este un exerciţiu. Integral pe www.agerpres.ro