Nagorno-Karabah: ”Ameninţare inacceptabilă pentru stabilitatea regiunii” (Franţa, Rusia, SUA)

Franţa, Rusia şi Statele Unite, ţări care deţine preşedinţia Grupului de la Minsk, au denunţat luni atacurile din Nagorno-Karabah aparent vizând civili, considerând că acestea sunt reprezintă o "ameninţare inacceptabilă pentru stabilitatea regiunii", transmite AFP, preluat de AGERPRES.
Într-un comunicat, miniştrii de externe ai celor trei ţări au "subliniat fără nicio rezervă că atacurile recente ce ar fi vizat instalaţii civile", atât în zona de conflict, cât şi în Armenia şi Azerbaidjan, precum şi "caracterul disproporţionat al acestor atacuri constituie o ameninţare inacceptabilă pentru stabilitatea regiunii".
Jean-Yves Le Drian, Mike Pompeo şi Serghei Lavrov au "condamnat cu cea mai mare fermitate escaladarea violenţei neaşteptată şi periculoasă survenită în interiorul şi în afara zonei de conflict din Nagorno-Karabah".
Ei "au lansat un nou apel la încetarea imediată şi fără condiţii a focului" şi au îndemnat Baku şi Erevan "să se angajeze din acest moment în reluarea procesului de pace, sprijinindu-se pe principiile fundamentale aplicabile şi pe textele internaţionale pertinente binecunoscute de cele două părţi".
Forţele separatiste armene din Nagorno-Karabah, sprijinite de Erevan, şi armata azeră au continuat luni fără încetare luptele, marcate în special de bombardamente în zone urbane ce stârnesc temeri despre noi victime în rândul civililor.
Noi "tiruri intense de rachete" au vizat capitala separatistă, Stepanakert, cu o populaţie de 50.000 de locuitori.
Ca şi în ajun, Azerbaidjanul a afirmat că zone civile au fost vizate de tirurile armene, în special de rachete, mai ales Gandja, al doilea oraş al ţării situat la 60 de kilometri de linia de contact, sau Beylagan.
Atât de partea armeană, cât şi de cea azeră, corespondenţi ai agenţiei France Presse au văzut numeroase locuinţe distruse.
Sursa: www.agerpres.ro