NATO este îngrijorată de intențiile Rusiei de a staționa arme nucleare în Crimeea

Alianța Nord Atlantică și-a exprimat îngrijorarea cu privire la declarațiile Federației Ruse referitoare la o posibilă staționare de arme nucleare în Peninsula Crimeea, potrivit Reuters.
"Suntem foarte îngrijoraţi de declaraţiile oficialilor ruși cu privire la posibilitatea staţionării în Crimeea, în viitor, a unor arme nucleare şi sisteme pentru transportarea acestora, ceea ce ar provoca o destabilizare a situaţiei. NATO este îngrijorată de eforturile Rusiei de a-şi spori prezenţa în regiunea Mării Negre, ceea ce ar avea noi implicaţii asupra stabilităţii regionale", a declarat secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, după reuniunea Comisiei NATO-Ucraina.
Totodată, Stoltenberg a insistat asupra faptului că "anexarea Crimeii de către Rusia este ilegală şi ilegitimă.Nu o recunoaştem şi nu o vom recunoaşte".
Declarațiile sale vin în contextul în care șeful Departamentului pentru probleme de neproliferare şi control asupra armelor nucleare al MAE rus, Mihail Ulianov, a declarat că Rusia ar putea amplasa arme nucleare în peninsula Crimeea.
Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul NATO, secretarul general al Alianţei a cerut Rusiei - în numele tuturor ţărilor aliate - să înceteze să mai destabilizeze estul Ucrainei; să-şi retragă sprijinul faţă de separatişti; să-şi retragă forţele şi echipamentul militar din Ucraina şi de-a lungul frontierei şi să sprijine pe deplin o soluţie politică.
Stoltenberg a salutat eforturile Ucrainei de a promova reforma şi reconcilierea şi a cerut guvernului de la Kiev să continue pe această cale. "Încurajăm ferm guvernul Ucrainei să-şi continue eforturile, cu cea mai mare viteză. Strânsa noastră cooperare va întări capacitatea Ucrainei de a se apăra. Parteneriatul nostru este puternic şi va deveni tot mai puternic", a subliniat oficialul NATO.