Nicolas Cage și-a rupt glezna în timp ce turna un film în Bulgaria

Actorul american Nicolas Cage a suferit o fractură de gleznă în timp ce turna un film de acțiune în Bulgaria și a fost transferat în SUA pentru o intervenție chirurgicală, au declarat miercuri pentru EFE surse de la spitalul bulgar unde actorul a primit primele îngrijiri medicale, informează AGERPRES.
"Echipa medicală de la spital l-a sunat pe doctorul lui Nicolas Cage din SUA pentru a-l informa despre tipul de fractură și de starea generală a actorului. Medicul său este cel care a cerut să fie operat în SUA și a solicitat transferarea lui", a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Spitalului Militar din Sofia.
Accidentul a avut loc luni și chiar în aceași zi actorul a fost urcat într-un zbor charter, după ce i s-a recomandat să nu fie operat în Bulgaria.
Nicolas Cage a ajuns în această țară la jumătatea lunii aprilie pentru a se alătură filmărilor la '211', un lungmetraj de acțiune regizat de York Alec Shackleton, în care joacă rolul unui polițist care încearcă să evite comiterea unui jaf.
Potrivit ziarului local 24 chasa, Cage se va întoarce în Bulgaria peste două săptămâni pentru a continua filmările.
Filmul este realizat de studioul Nu Boyana Film, care a fost centrul industriei cinematografice bulgare în epoca comunistă și care, de la privatizarea sa în 2006, a atras numeroase proiecte cinematografice datorită mai ales costurilor mici de producție.