Obiceiuri și tradiții de Sărbătoarea Crăciunului

Sărbătoarea Crăciunului este legată, cu precădere în zonele rurale, de unele obiceiuri și superstiții care s-au păstrat de-a lungul timpului, informează AGERPRES.
În Ajunul Crăciunului, gospodarii strâng de la vecini tot ce au dat cu împrumut, ca să îi găsească sărbătorile cu toată averea în casă. Pentru ca în anul care vine să fie frumoase și bogate, femeile pun un ban de metal și o nucă în apa în care se spală. Dacă faci baie în ziua de Crăciun, vei rămâne curat tot anul. Aduce ghinion să porți pantofi noi de Crăciun.
Dacă este un cer senin de Crăciun va fi un an roditor, iar dacă bate vântul acesta va aduce ghinion.
Ciobanii așează sub pragul casei un drob de sare învelit, pe care îl lasă în acel loc până în aprilie, la "Alesul oilor". Atunci îl scot, îl macină și, amestecat cu tărâțe, îl dau oilor, pentru ca turma să sporească.
În noaptea de Ajunul Crăciunului se priveghează. Pe masă se pune un colăcel, în care se înfige un cuțit. Masa, așezată în seara de Ajun, trebuie să rămână întinsă toată noaptea, iar cine are cămin lasă focul aprins.
De Crăciun, pâinea se așează sub masă, ca să atragă norocul, iar sub fața de masă se pune pleava de grâu, pentru belșug. Până la Crăciun, toată lumea trebuie să se împace cu dușmanii.
O superstiție spune că, de Ajun, pentru a fi protejat de deochi și de farmece, se pun în cele patru colțuri ale mesei usturoi și semințe de mac. Tot în această zi se fac vrăji împotriva gândacilor.
Ca să le vină pețitori, din Ajunul Crăciunului și până la Iordan (Bobotează), fetele mătură casa de la prag înspre răsărit. În aceste două săptămâni este bine ca fetele mari să nu dea gunoiul afară din casă.
În unele legende, se spune că unul dintre animalele alese de Maica Domnului este broasca. Aceasta a fost cea care a vestit Sfânta Naștere. Drept urmare, trupul broaștei nu putrezește, ci se usucă, nefiind mâncat de viermi. Se consideră că cine omoară o broască face un mare păcat.
În Ajun, fetele pot face vrăji ca să își afle ursitul. Fata trebuie să postească toată ziua. Seara, prima îmbucătură luată în gură trebuie să o pună în brâu, iar când se duce la culcare trebuie să întindă brâul pe jos și să facă trei mătănii peste el. Noaptea își va visa ursitul.
Tradiția spune că de Crăciun se deschide cerul și este văzut, de către cei buni, Dumnezeu stând cu sfinții și îngerii la masă. Copiii născuți de Crăciun sau de Anul Nou sunt norocoși.