ONU: Rezoluție propusă de Moscova și Beijing pentru controlul armelor chimice în vecinătatea Siriei

Rusia și China au propus miercuri Consiliului de Securitate o rezoluție vizând să împiedice cumpărarea de arme chimice de către grupuri extremiste din țările vecine Siriei ca Irakul și Turcia, scrie AFP, preluat de AGERPRES.
Potrivit ambasadorul rus Vitali Ciurkin, acest document urmărește "să umple golurile" din rezoluțiile deja adoptate de Consiliu în acest domeniu.
Consiliul de Securitate al ONU a obligat guvernul sirian să își distrugă arsenalul chimic și a creat un mecanism de anchetă (Joint investigative mechanism, JIM) pentru a-i denunța pe responsabilii atacurilor chimice din Siria.
Diplomatul rus a atras atenția că "numeroase informații arată că grupări teroriste ar putea construi arme chimice și se pregătesc să le utilizeze".
El s-a referit, de asemenea, la amenințarea reprezentată de jihadiștii care s-au alăturat grupării Statul Islamic și se întorc în Europa cu componente ale armelor chimice și expertiza necesară pentru asamblarea lor.
Proiectul de rezoluție ruso-chinez, citat de Vitali Ciurkin, "reafirmă că țările membre, și în special cele învecinate cu Siria, trebuie să semnaleze imediat (Consiliului de Securitate și JIM) orice activitate desfășurată de actori nonstatali pentru a pune la punct, obține, fabrica, deține, transporta, transfera sau utiliza arme chimice" și vectorii acestora.
JIM, pus în aplicare în comun de ONU și OIAC (Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice), va fi însărcinat "să supravegheze aceste activități în măsura mijloacelor sale".
Acest mecanism de anchetă și-a început activitatea în Siria, dar mandatul său este limitat la teritoriul sirian.
Extinderea acestui mandat este "necesară și poate servi ca descurajare", a declarat presei Vitali Ciurkin.
Noile măsuri dorite de Rusia și China nu urmăresc să încalce suveranitatea Irakului, iar Moscova speră că Bagdadul va coopera, a adăugat el.
Ela reamintit că "în Turcia au fost arestați teroriști" cu puțin înainte de atacul chimic masiv de la o periferie a Damascului, în august 2013.
"Ar putea fi o legătură între cele două, este posibil ca pregătirile (pentru acest atac) să fi fost făcute pe teritoriul turc", a mai afirmat diplomatul rus.
Occidentalii au atribuit atacul regimului condus de președintele Bashar Al-Assad, însă Rusia a susținut nevinovăția aliatului său.
În repetate rânduri, responsabili ruși au acuzat Turcia că lasă să treacă provizii și combustibili cu destinația jihadiștii din gruparea Statul Islamic care operează în Siria, de cealaltă parte a frontierei.