Papa în România / Beatificarea a 7 episcopi greco-catolici martiri (date biografice)

În ultima zi a vizitei sale în ţara noastră, duminică, 2 iunie, papa Francisc va ajunge la Blaj, unde va celebra cea de-a treia Sfântă Liturghie din programul călătoriei apostolice făcute în România. La această slujbă va avea loc beatificarea celor 7 episcopi greco-catolici martiri, pe Câmpia Libertăţii la Blaj, informeazã AGERPRES.
Papa Francisc a autorizat, în 19 martie 2019, Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor să promulge mai multe decrete, printre care şi pe cel privind recunoaşterea martiriului celor şapte episcopi greco-catolici români. Astfel, a fost deschisă calea pentru beatificarea lui Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu.
Date biografice ale celor 7 episcopi greco-catolici:
* Vasile Aftenie (1899-1950) a fost episcop vicar general pentru Bucureşti şi Vechiul Regat.
S-a născut la 14 iulie 1899, la Lodroman. După şcoala elementară, urmată în satul natal, a frecventat cursurile Gimnaziului superior de la Blaj. În 1919 a intrat la Seminarul din Blaj, apoi a studiat la Roma, la Colegiul Pontifical Grec. A obţinut doctoratul în teologie în 1925. A fost hirotonit preot la 1 ianuarie 1926.
În 1934 a primit funcţia de protopop de Bucureşti, iar în 1940 a fost hirotonit episcop vicar pentru Bucureşti şi Vechiul Regat.
A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, în cadrul prigoanei comuniste care a suprimat Biserica Română Unită. În urma violenţelor fizice şi psihice suferite în timpul celor 10 luni de anchetă, la 25 martie 1950 a suferit un accident cerebral (o hemipareză). A murit în 10 mai 1950, în spitalul închisorii Văcăreşti.
Înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic, osemintele sale au fost deshumate la 12 mai 2010, fiind depuse în prezent, la Biserica Bunavestire din Bucureşti.
* Valeriu Traian Frenţin (1875-1952) a fost episcop de Oradea şi decan de vârstă al episcopilor greco-catolici.
S-a născut la Reşiţa, la 25 aprilie 1875. Şcoala elementară a absolvit-o în localitatea natală, apoi a mers la Blaj, la Gimnaziul superior. A fost trimis, din partea Eparhiei de Lugoj, la Seminarul central din Budapesta. Hirotonit preot la Lugoj, la 20 septembrie 1898, a fost apoi trimis la Viena, la Institutul Augustineum, unde a obţinut doctoratul în teologie în 1902.
La 14 ianuarie 1913 a fost hirotonit episcop de Lugoj. În 1922, a fost transferat la Oradea, ca episcop eparhial.
A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, odată cu ceilalţi episcopi greco-catolici. Alături de aceştia, a fost dus mai întâi în vila patriarhală din Dragoslavele, apoi la Mănăstirea Căldăruşani. În 1950 a fost închis la Sighet. A murit la 11 iulie 1952, în închisoarea Sighet.
A fost înmormântat în cimitirul oraşului, mormântul său fiind necunoscut.
* Ioan Suciu (1907-1953) a deţinut funcţia de administrator apostolic al Mitropoliei Blajului.
S-a născut la Blaj, la 3 decembrie 1907. A absolvit Universitatea Pontificală Angelicum de la Roma. A obţinut la Roma două doctorate, în teologie (1927) şi în filosofie (1932). A fost hirotonit preot în 1931. La 25 mai 1940 a fost numit episcop auxiliar de Oradea.
A fost arestat de două ori în 1948, în timpul unor vizite pastorale. A fost arestat pentru a treia oară în 27/28 octombrie 1948. La 26 octombrie 1950 a ajuns la închisoarea cu regim de exterminare de la Sighet. Fiind suferind, din cauza lipsei unui regim alimentar adecvat şi a îngrijirii medicale, a murit la 27 iunie 1953. A fost înmormântat la Sighet, iar mormântul său a rămas necunoscut.
* Tit Liviu Chinezu (1904-1955) a fost consacrat episcop în clandestinitate.
S-a născut la 22 decembrie 1904, la Iernuţeni (Reghin). A studiat la Roma, la Colegiul Pontifical Grec, obţinând doctoratul în filosofie în 1927 şi licenţa în teologie în 1931.
În 1946 a fost numit protopop de Bucureşti.
A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948. A fost consacrat în secret episcop la 25 aprilie 1949, la Mănăstirea Căldăruşani. În 25 mai 1950 a fost închis la Sighet, unde a murit la 15 ianuarie 1955. Locul unde a fost îngropat a rămas necunoscut.
* Ioan Bălan (1880-1959) a fost episcop de Lugoj.
S-a născut la Teiuş, la 12 februarie 1880. A fost seminarist trimis al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş la Seminarul central din Budapesta (1899-1904), apoi a obţinut o bursă de studii la Institutul Augustineum din Viena (1904-1906), unde a luat doctoratul în teologie în 1906.
A fost hirotonit preot în 1903, la Blaj.
În 1909 a fost numit preot al credincioşilor greco-catolici din Bucureşti, iar în 1911 a fost numit protopop greco-catolic de Bucureşti. În 1936 a fost consacrat episcop de Lugoj.
A fost arestat la 29 octombrie 1948. A fost încarcerat în închisoarea de la Sighet, între 1950 şi 1954.
După eliberare din închisoare, începând din august 1956, a fost ţinut în domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Ciorogârla, unde a rămas ultimii trei ani de viaţă.
A murit la 4 august 1959. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic din Bucureşti.
În aşteptarea beatificării, osemintele sale au fost deshumate la 8 octombrie 2013, fiind depozitate în Catedrala din Lugoj.
* Alexandru Rusu (1884-1963) a fost episcop de Maramureş.
S-a născut la 22 noiembrie 1884, la Şăulia de Câmpie. A studiat la Târgu Mureş, Blaj şi Budapesta, unde a obţinut un doctorat în teologie, în 1910.
Hirotonit preot în acelaşi an la Blaj, a fost numit profesor de teologie şi director al ziarului Unirea.
La 30 ianuarie 1931 a fost consacrat episcop al noii Eparhii greco-catolice de Maramureş.
A fost arestat la 29 octombrie 1948. Între 1950 şi 1954 a fost încarcerat la Sighet.
După eliberare din închisoare, la 4 ianuarie 1955 a fost plasat în domiciliu obligatoriu la mănăstirile Curtea de Argeş, Ciorogârla şi Cocoş.
A fost din nou arestat la 30 decembrie 1956 şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă, sub acuzaţia de înaltă trădare. Timp de şase ani şi jumătate episcopul Alexandru Rusu a trecut prin închisori cu regim foarte dur (Gherla, Piteşti, Dej). În urma condiţiilor de detenţie, a murit de septicemie în spitalul închisorii de la Gherla, la 9 mai 1963.
A fost înmormântat în cimitirul închisorii, iar mormântul său nu a putut fi identificat până astăzi.
* Iuliu Hossu (1885-1970), episcop de Cluj-Gherla, a supravieţuit închisorii din Sighet. A trăit, până la sfârşitul vieţii la Mănăstirea Căldăruşani.
S-a născut la 31 ianuarie la Milaşu Mare (azi Milaş). A urmat studiile secundare, până în 1900, la Gimnaziile din Reghin şi din Târgu Mureş. Apoi a urmat cursul superior la Liceul din Blaj. Trimis la Roma, la Colegiul Urbanian, a obţinut doctoratul în filosofie (1906) şi în teologie (1910).
În 1917 a fost numit episcop de Gherla.
A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948. Între anii 1950 şi 1954, a fost întemniţat la Sighet. După eliberare, începând din august 1956, a fost izolat la Mănăstirea Căldăruşani. A murit la 28 mai 1970.
A fost înmormântat la Cimitirul Bellu Catolic din Bucureşti. La 7 martie 2019 a avut loc deshumarea osemintelor sale. O parte din oseminte au rămas în acelaşi mormânt, cealaltă parte fiind transferată în Eparhia de Cluj-Gherla.