VIDEO Papa în România – Suveranul Pontif a sosit la Bucureşti

Papa Francisc a început vineri o vizită apostolică în România, Bucureştiul constituind prima etapă a vizitei de trei zile a Suveranului Pontif în ţara noastră. Desfăşurată sub genericul "Să mergem împreună!", la 20 de ani de la vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea, vizita de stat, pastorală şi ecumenică a Papei Francisc în România a inclus, în prima zi, întâlniri cu autorităţile politice şi societatea civilă, cu conducerea Bisericii Ortodoxe Române şi Sfânta Liturghie din Catedrala "Sfântul Iosif", informeazã AGERPRES.
UPDATE ORA 20,50 Papa în România / Harghita: Aeronava care îl va transporta pe Suveranul Pontif va ateriza la Târgu Mureş, nu la Bacău
 
UPDATE ORA 20,50 Papa în România/ Importanţa comuniunii, mesajul care i-a impresionat pe credincioşii prezenţi la Catedrala Sf. Iosif
 
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

UPDATE ORA 20,50 Papa în România/ REPORTAJ Suveranul Pontif, aşteptat de români ca mesagerul unei lumi mai bune
 
UPDATE ORA 20,17 Papa în România/ REPORTAJ De la personalităţi la simpli credincioşi - alături de Papa Francisc la Catedrala Naţională
 
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

UPDATE ORA 20,00 Papa în România/Mesajul Papei la Catedrala ''Sf. Iosif'': Problema credinţei e lipsa bucuriei; fără bucurie rămânem paralizaţi

 

 
* UPDATE ORA 19,42 Papa în România/Mii de oameni - pe străzile din zona Catedralei 'Sf. Iosif', pentru a-l saluta pe Papă
 
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
* UPDATE ORA 18,24 Papa în România/ Suveranul Pontif, la Catedrala Naţională: Să avem puterea de a ne ierta şi de a merge înainte
 
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
 
* UPDATE ORA 18,14 Papa în România/ Suveranul Pontif, întâmpinat de mii de steguleţe galbene şi tricolore la Catedrala 'Sf. Iosif'
 
* UPDATE ORA 17,57 Papa în România/ Suveranul Pontif şi Patriarhul Daniel au salutat mulţimea cu tradiţionalul 'Hristos a înviat!'
 
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
 
* UPDATE ORA 17,51 Papa în România/ Suveranul Pontif salută bucureştenii din papamobil; el se îndreaptă spre Catedrala 'Sf. Iosif'
 
* UPDATE ORA 17,42 Papa în România/Patriarhul mulţumeşte pentru sprijinul oferit de Papa Ioan Paul al II-lea la construirea Catedralei Naţionale
 
* UPDATE ORA 17,24 Papa în România/ Suveranul Pontif, la Palatul Patriarhal: Avem nevoie să ne ajutăm să nu cedăm seducţiilor culturii urii şi a individualismului
 
* UPDATE ORA 17,12 Papa în România/ Suveranul Pontif, aşteptat cu rugăciuni la Catedrala 'Sfântul Iosif'
 
Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO
 
* UPDATE ORA 17,11 Papa în România/ Suveranul Pontif, la Palatul Patriarhal: Am venit ca frate pelerin
 
* UPDATE ORA 17,02 Papa în România/ Suveranul Pontif, întâmpinat cu pâine şi sare de doi tineri în costume populare la Catedrala Naţională
 
* UPDATE ORA 16,48 Papa în România/ Catedrala Naţională - următorul punct din programul vizitei Papei; mii de oameni pe traseul papal
 
* UPDATE ORA 16,47 Papa în România/ Patriarhul Daniel: Predecesorii noştri ne cheamă să apărăm şi să promovăm credinţa în Hristos şi valorile creştine
 
* UPDATE ORA 15,45 Papa în România/ Suveranul Pontif a ajuns la Palatul Patriarhiei
 
* UPDATE ORA 14,54 Papa în România/ Un ceas simbolic şi un album despre Biserica Romano-Catolică din România, oferite de premier Suveranului Pontif
 
Sursa foto: www.gov.ro
 
* UPDATE ORA 14,54 Papa în România/ Suveranul Pontif: Trebuie să facem să crească colaborarea pozitivă dintre forţele politice, economice, spirituale
 
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
 
* UPDATE ORA 14,27 Papa în România/ Premierul - audienţă privată la Papa Francisc; a evocat nevoia de unitate şi solidaritate la nivelul Europei
 
Sursa foto: www.gov.ro
 
* UPDATE ORA 14,10 Papa în România/ Suveranul Pontif: Aduc un omagiu sacrificiilor făcute de atâţia fii şi fiice ale României
 
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO 
 
* UPDATE ORA 13,49 Papa în România/ Suveranul Pontif a plecat de la Palatul Cotroceni  
 
* UPDATE ORA 13,41 Papa în România/ Suveranul Pontif: În ciuda numeroaselor dificultăţi, România a făcut mulţi paşi înainte în proiectul democratic 
 
 
 
* UPDATE ORA 13,28 Papa în România/ Iohannis: România este un exemplu de bună practică privind respectarea drepturilor minorităţilor 
 
 
 
* UPDATE ORA 13,28 Papa în România/ Iohannis: Diplomaţia pontificală continuă să reprezinte un factor pacificator şi de echilibru în abordarea problemelor de pe agenda globală 
 
 

* UPDATE ORA 12,22 Papa în România/ Suveranul Pontif, primit la Palatul Cotroceni cu onoruri militare

 
* ORA 11,34 Papa în România/ Suveranul Pontif a sosit la Bucureşti
Papa Francisc a sosit, vineri, la Bucureşti, pentru o vizită de stat, pastorală şi ecumenică de trei zile, desfăşurată sub genericul ''Să mergem împreună!''.
Suveranul Pontif a fost întâmpinat, pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", de preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis.
O gardă militară a prezentat onorul.
 
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Înaltul ierarh este însoţit de cardinalii Pietro Parolin - secretar de stat, Kurt Koch - preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Giovanni Angelo Becciu, prefectul Congregaţiei pentru cauza Sfinţilor, Leonardo Sandri - prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale.
 
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Papa Francisc a mai fost întâmpinat de Nunţiul Apostolic în România, Miguel Maury Buendia, şi de membri ai Conferinţei Episcopilor din România, în frunte cu Monseniorul Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti.
 
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
 
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
 
La ceremonie a participat şi Mitropolitul Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, delegat al Patriarhului BOR, Daniel.
 
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Un grup de pelerini, fluturând steguleţe imprimate pe o parte cu însemnele Vaticanului şi pe cealaltă cu Tricolorul românesc, a intonat cântece mariane.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Pelerinii, însoţiţi de preoţi din parohiile lor, au scandat "Bine aţi venit, Papa Francisc!", "Vivat Papa!".
Suveranul Pontif a primit un buchet de flori de la doi copii, Diana şi Octavian Vişa, strănepoţii lui Augustin Vişa (1904 - 1989), teolog greco-catolic, deţinut politic în închisorile antonesciene şi comuniste, avocat doctor în drept, înalt funcţionar la CEC, membru al Partidului Naţional Ţărănesc din 1927 şi preşedinte al Tineretului intelectual naţional-ţărănesc din 1936.
 
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
 
Foto: (c) SORIN LUPŞA / AGERPRES FOTO
De la aeroport, Papa se va deplasa către Palatul Cotroceni, unde va avea loc, pe Platoul Marinescu, ceremonia oficială de primire.
Vor urma convorbiri tete-a-tete preşedintele Iohannis - Papa Francisc. Apoi, Suveranul Pontif va avea, tot la Palatul Cotroceni, o întrevedere cu premierul Viorica Dăncilă, precum şi o întâlnire cu autorităţi, reprezentanţi ai societăţii civile şi corpului diplomatic. Şeful statului român şi Papa vor susţine discursuri.
Papa Francisc a venit în România la 20 de ani de la vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, prima a unui Suveran Pontif într-o ţară majoritar ortodoxă.
După-amiază, Papa Francisc se va întâlni cu conducerea Bisericii Ortodoxe Române, va merge la Catedrala Naţională, după care va prezida Sfânta Liturghie la Catedrala romano-catolică "Sfântul Iosif".