Poliția spaniolă a arestat un bărbat bănuit că a transportat miercuri colete suspecte la mai multe ziare

Poliția spaniolă a arestat joi la Madrid un bărbat identificat drept Carlos D.F., în vârstă de 39 de ani, bănuit că ar fi transportat miercuri colete suspecte la sediile mai multor ziare, la câteva ore după atentatul de la sediul din Paris al săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo, informează EFE.
Surse din poliție au declarat pentru agenția spaniolă de presă că este vorba de un bărbat cunoscut de poliție ca având probleme psihice și care a fost arestat într-un hostel din capitala spaniolă.
Bărbatul ar fi dus la sediile ziarelor El Pais, 20 Minutos și Libertad Digital câte un colet, fără ca pe pachete să apară adresa expeditorului, în care introdusese câte o sticlă de whisky și un aparat de radio. Sediile publicațiilor vizate au trebuit evacuate în timp ce specialiști ai TEDAX ((Técnicos Especialistas en Desactivación de Artefactos Explosivos — Tehnicieni specializați în dezactivarea dispozitivelor explozive — n.r.) au analizat coletele și au stabilit că a fost vorba de o alarmă falsă.
Bărbatul reținut joi la Madrid a mai fost arestat în aprilie 2014, la Santiago de Compostela (nord-vest), după ce a dat buzna într-un platou al postului public de televiziune TVE unde se desfășura o emisiune în direct. Carlos D.F. este autorul a zeci de amenințări cu bombă în catedrale, edificii turistice, muzee și medii de comunicare.