Prahova: Bază Salvamont, inaugurată în stațiunea Azuga, singura din țară care nu avea o astfel de investiție

O bază Salvamont a fost inaugurată, joi, în stațiunea montană Azuga, singura din țară care nu dispunea de o asemenea investiție, construcția fiind realizată din fondurile Consiliului Județean Prahova, informează AGERPRES.
Potrivit șefului Serviciului Salvamont Prahova, Daniel Banu, Azuga era singura stațiune montană din țară care nu dispunea de o bază Salvamont.
Investiția a fost realizată din fonduri de la Consiliul Județean Prahova, valoarea totală a acesteia fiind de 400.000 lei.
De asemenea, Serviciul Salvamont Prahova a fost dotat cu o ambulanță tip 4x4 care va deservi toată zona montană și submontană a județului.
"Serviciul Salvamont Prahova a avut norocul să beneficieze de prima ambulanță nouă din România, carosată pe un autovehicul 4x4 cunoscut pentru capabilitățile sale off road, care ne va ajuta (...) pentru evacuarea turiștilor accidentați din zona montană în condiții de siguranță deplină. (...) Se poate ajunge la Babele, în Munții Baiului, Ciucaș, adică pe niște trasee și drumuri forestiere pe care, cu alte autovehicule, era destul de dificil de a ajunge. (...) Ambulanța va deservi toată zona montană și submontană a județului, adică stațiunile Sinaia, Bușteni, Azuga, Cheia — și toate comunele din zona submontană, Valea Dofatanei, Secăria, Talea, zona Slănicului, zona Comarnicului", a declarat Banu.
Potrivit acestuia, ambulanța este dotată cu tot echipamentul medical necesar acordării primului ajutor medical, inclusiv defibrilator automat.